SOHO a înregistrat o cometă care s-a prăbuşit joi în Soare

Observatorul Solar şi Heliosferic (SOHO) a înregistrat joi, 15 august, o cometă care s-a prăbuşit în Soare, conform unui anunţ făcut de astronomul Tony Phillips din cadrul Space Weather, informează sâmbătă SPACE.com.

În clipul video înregistrat de SOHO sunt vizibile mai multe obiecte care trec cu viteză pe lângă Soare, a cărui luminozitate este blocată prin suprapunerea unui disc opac, astfel încât aceste obiecte să poată fi văzute. În partea din dreapta a Soarelui apare planeta Venus, iar în zona centrală stângă se poate vedea şi planeta Marte, mai puţin strălucitoare decât Venus. După aproximativ 10 secunde în videoclip îşi face apariţia şi cometa care se îndreaptă direct spre Soare.

Această cometă făcea parte, probabil, din grupul cometelor razante ale lui Kreutz, comete care au periheliile foarte apropiate de Soare şi care, mai devreme sau mai târziu, sfârşesc prin a plonja în atmosfera solară, conform lui Phillips.

Cometele din grupul Kreutz sunt observate de mai multe secole. Ele au fost clasificate şi studiate de Heinrich Kreutz la sfârşitul secolului XIX. Despre aceste comete se crede că sunt fragmente dintr-o cometă gigantică, distrusă la trecerea prin periheliu (punct în care o planetă sau o cometă, aflate pe orbită în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta).

La data de 20 iunie SOHO a mai observat două comete în vecinătatea Soarelui, dintre care una din grupul Kreutz şi cealaltă dintr-un grup denumit Meyer (format din comete al căror periheliu nu este chiar atât de apropiat de Soare cum este cel al cometelor lui Kreutz).AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români