Soldații ruși, hărțuiți de drone cu grenade pe câmpul de luptă din Ucraina VIDEO

Soldații ruși, hărțuiți de drone cu grenade pe câmpul de luptă din Ucraina VIDEO

Ucrainenii folosesc pe câmpul de luptă drone FPV (First-Person View) - de tipul celor utilizate de amatorii de curse, potrivit imaginilor apărute pe canalele Telegram rusești și ucrainene, relatează Vice.

Drone de curse FPV au apărut pe câmpul de luptă din Ucraina FOTO Twitter/ OSINTtechnical

Ucrainenii folosesc pe câmpul de luptă drone FPV (First-Person View) - de tipul celor utilizate de amatorii de curse, potrivit imaginilor apărute pe canalele Telegram rusești și ucrainene, relatează Vice.

Dronele FPV, pe care sunt fixate grenade propulsate de rachete (RPG), sunt folosite pentru atac, distrugerea echipamentelor, dar și pentru colectarea de informații.

Amatorii de curse cu drone folosesc ochelari conectați la camera pentru a dirija vehiculul fără pilot.

Pe Telegram au apărut fotografii cu piese vândute de FlyMod, o companie ucraineană cu sediul în Odessa care produce drone de curse. Spre deosebire de o dronă pre-construită DJI sau o altă dronă comercială, dronele de curse FPV sunt de multe ori asamblate de către piloți. Pasionații de curse ajustează în mod constant greutatea, încearcă diferite camere și se joacă cu elicele pentru a obține înălțimea și viteza optime.

Utilizarea acestor drone pentru a lansa muniții este economică, ținând cont de diferențele de preț între o dronă de uz militar (de pildă, o Bayraktar costă circa 5 milioane de dolari) și una comercială (o DJI Mavic costă puțin peste 2.000 de dolari, în timp ce un Skydio 2 costă aproximativ 1.000 de dolari).

O dronă de cursă personalizată, construită cu piesele pilotului, poate fi chiar mai ieftină.

Soldații ruși, hărțuiți de drone

Pe Telegram, un soldat rus a împărtășit experiența de a se afla constant sub amenințarea dronelor.

„Inamicul a efectuat în mod constant recunoașteri folosind UAV-uri comerciale - uneori până la 6 «păsări» atârnau deasupra satului la un moment dat. În timpul zilei foloseau quadcoptere obișnuite, iar noaptea pe cele cu camere cu termoviziune. În scurt timp, au reușit să localizeze nodurile de apărare și modelele de deplasare a personalului. Când recunoașterea a fost finalizată, ucrainenii au tras asupra mai multor multe trasee și intersecții", se arată în postarea de pe Telegram, potrivit unei traduceri a expertului în drone Samuel Bendett.

Bendett studiază dronele și roboții militari pentru think tank-ul Center for a New American Security. Potrivit postării de pe Telegram, Ucraina a folosit dronele pentru a monitoriza poziția rușilor și a-i hărțui atunci când se deplasau. „Unitatea noastră de infanterie a ajuns în zona vizată și a fost imediat atacată cu mortiere - uneori, ucrainenii au inclus și elicoptere care au aruncat grenade în astfel de atacuri", se arată în postarea tradusă de Telegram.

Se pare că hărțuirea cu drone a fost atât de eficientă încât a împiedicat livrările de apă timp de câteva zile. „Timp de o oră și jumătate am fost monitorizați de un quadcopter cu o cameră termică și ne-au lovit cu un mortier. Acest sentiment nu este delocplăcut", se arată în postare. „Analizez de mult timp situația și mi-am dat seama că principalul factor dăunător în această tactică este frica. Mișcarea înseamnă viață. Mai ales în război. De îndată ce ești privat de mișcare, întâmpini dificultăți în ceea ce privește transportul și evacuarea răniților, începe imediat numărătoarea inversă. Este important nu atât să ucizi inamicul, cât să-l sperii astfel încât să-i fie frică să se miște."

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?

5 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?