Forțele ucrainene au atribuit adesea performanțele slabe ale soldaților ruși pe seama beției.

Un raport recent al Institutului Regal al Serviciilor Unite, un think-tank din Londra, a atras atenția asupra aparentei utilizări a amfetaminelor de către forțele ruse. „Soldaților de unică folosință” - bărbați din „republicile populare” ocupate din Lugansk și Donețk și civili mobilizați aproape neinstruiți - li se administrează amfetamine și alte narcotice sub formă lichidă înainte de a fi trimiși în ceea ce sunt, de fapt, misiuni sinucigașe. Sarcina lor este să avanseze spre pozițiile ucrainene, atrăgând focul pentru ca aceste poziții să poată fi localizate cu precizie și vizate de artileria rusă. Dacă se retrag, este posibil să fie împușcați de propria tabără, scrie The Economist.

De-a lungul istoriei, armatele au descoperit că alcoolul consumat în cantități rezonabile îi ajută pe soldați să gestioneze acest stres și, pentru o perioadă scurtă de timp, le sporește încrederea și le diminuează inhibițiile, ceea ce poate fi de neprețuit în luptă. Soldații englezi care au luptat împotriva Olandei în secolul al XVII-lea au pus spiritul de luptă al inamicului lor pe seama „curajului olandez”, care provenea din câteva pahare de gin. În 1875, forțele armate britanice au consumat 5,4 milioane de galoane de rom. Marinarii primeau câte o jumătate de halbă de rom în fiecare zi.

Dar prea mult alcool duce la neglijență și indisciplină. Romanii au învățat cum să-și slăbească formidabilii adversari teutoni prin amplasarea unor cuve uriașe de bere în pădure pentru ca aceștia să se îmbete înainte de a fi măcelăriți. Vodca consumată în cantități masive pare a fi contribuit la înfrângerea Rusiei în fața Japoniei în războiul din 1904-05. Comandantul fortăreței de la Port Arthur s-a predat când, în loc de muniție, a primit 10.000 de lăzi de vodcă. Soldații ruși din bătălia de la Mukden erau atât de îmbuibați încât, potrivit unui jurnalist rus, japonezii au putut să răpună cu baioneta mii dintre ei „ca pe niște porci”.

Drogurile au fost, de asemenea, folosite de luptători timp de secole. Războinicii greci foloseau opiu pentru a se pregăti de luptă. Se presupune că fanatismul asasinilor din secolul al XII-lea din lumea arabă era alimentat de hașiș. Se spune că triburile din Siberia și faimoșii berserkers vikingi ar fi folosit alcaloidul psihoactiv care se găsește în ciupercile Amanita muscaria pentru a-și îngrozi dușmanii. Luptătorii mesoamericani și-au găsit curajul în frunza de coca.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, amfetaminele au fost produse și distribuite la scară industrială de către toate părțile implicate. Dar nicio armată nu a putut învinge Wehrmachtul când a fost vorba de a lua pastile. După cum a observat istoricul medical Nicolas Rasmussen: „Blitzkrieg-ul german a fost alimentat de amfetamine la fel de mult ca și de mașini.” Blitzul, în special diviziile de panzere care se mișcau implacabil de repede, nu ar fi fost nici pe departe la fel de eficiente dacă „tanchiștii” germani nu ar fi fost dopați până în gât cu Pervitin, o metamfetamină. Kamienski spune că drogul stimulează încrederea în sine și asumarea de riscuri, ascute concentrarea și reduce foamea, setea, sensibilitatea la durere și, mai ales, nevoia de somn. Între aprilie și iulie 1940, când naziștii au măturat totul în fața lor, soldații lor au primit peste 35 de milioane de tablete de Pervitin.