Soledar se află sub controlul mercenarilor și al forțelor ruse

Soledar se află sub controlul mercenarilor și al forțelor ruse

Soledar, un oraș din Donbas, ar fi controlat în cea mai mare parte de forțele ruse și de mercenari, conform Ministerul britanic al Apărării într-un buletin actualizat despre situaţia de pe frontul din Ucraina, relatează Reuters.

Ucraineni care se adăpostesc la subsol în timpul bombardamentelor din Soledar FOTO Profimedia

Oficiali de la Kiev au declarat că Moscova şi-a intensificat asaltul asupra Soledar, în regiunea industrială Donbas (est), forţând trupele ucrainene să respingă valuri de atacuri întreprinse de mercenarii grupului Wagner în jurul oraşului cunoscut prin minele sale de sare şi pe fronturile din apropiere.

Soledar este situat la câţiva kilometri de Bahmut unde trupele ambelor tabere au suferit pierderi grele în unele dintre cele mai intense lupte de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape 11 luni.

„Axa Soledar ar putea constitui probabil un efort al Rusiei de a înconjura Bahmut dinspre nord şi de a perturba liniile de aprovizionare ucrainene“, menţionează Ministerul britanic al Apărării în buletinul său.

Trupele Moscovei îşi concentrează eforturile asupra oraşului-cheie Soledar prin atacuri susţinute şi puternice, declarase luni după-amiază Hanna Maliar, viceministru ucrainean al apărării, citată de DPA. „După o încercare nereuşită de a captura Soledar (regiunea Doneţk), inamicul s-a regrupat, şi-a schimbat tactica şi a lansat un nou atac feroce“, afirmase ea într-un mesaj postat pe Telegram.

Hanna Maliar indicase că, în principal, membri ai grupului de mercenari Wagner erau implicaţi în aceste atacuri. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase anterior că situaţia este dificilă la Soledar şi în apropiere de Bahmut, dar că armata ucraineană controlează în continuare ambele oraşe.

Soledar şi Bahmut fac parte din linia ucraineană de apărare din faţa zonei urbane Sloviansk şi Kramatorsk.

Din punctul de vedere al Moscovei, cucerirea acestei zone ar constitui un pas semnificativ pentru preluarea sub control a întregii regiuni a Donbasului, unul dintre obiectivele declarate ale Kremlinului în acest război.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 Așa o fi?

5 Schimbare de tactică? / Rușii au atacat aseară Ucraina cu drone necunoscute, mai greu de interceptat