Solistul formaţiei Pearl Jam nu a putut susţine un concert din cauză că vocea i-a fost afectată de fumul incendiilor şi de caniculă

„Din cauza circumstanţelor extreme de la ultimul loc în aer liber din afara Parisului (căldură, praf şi fum de la incendii), gâtul solistului nostru Ed Vedder a fost afectat. A fost consultat de medici şi a primit tratament, dar până în prezent, corzile vocale nu şi-au revenit. Aceasta este o ştire brutală şi un moment oribil... pentru toţi cei implicaţi”, au spus muzicienii într-un comunicat.

Următoarele concerte, vineri la Praga şi duminică şi luni la Amsterdam, sunt menţinute pentru moment.

Fumul şi praful afectează calitatea aerului de acolo, după cum a indicat marţi seara Observatorul de calitate a aerului Airparif.

„Există multe niveluri ridicate de particule în Ile-de-France care ar fi legate de această creştere a masei de aer încărcate cu particule de la incendiile din Gironde, cuplate, la o scară locală, cu alte incendii”, a declarat Airparif pentru AFP.

Aceste particule prezente în aer, rezultate în urma arderii, mai mici de 10 şi 2,5 microni, pot provoca tulburări respiratorii şi cardiovasculare, în cazul expunerii îndelungate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR