Soluția de bun-simț pentru calcularea pensiilor militarilor propusă de generalul Ştefan Dănilă

Soluția de bun-simț pentru calcularea pensiilor militarilor propusă de generalul Ştefan Dănilă

Subiectul pensiilor militarilor este unul jignitor şi cei care au propus o reformă în acest domeniu nu au venit şi cu soluţiile, spune fostul şef al Armatei Române, generalul Ştefan Dănilă. El a propus și o soluție: aplicarea unui sistem de pensii şi salarii în Armată similar cu cel din Marea Britanie, scrie spotmedia.ro .

Întrebat despre pensiile militarilor şi reforma care se doreşte a fi făcută în acest domeniu, generalul Ştefan Dănilă, a subliniat, duminică seară, la Prima News, că politicienii care au introdus acest punct în PNRR au văzut primul stat de plată abia după anul 2000.

”Este un subiect jignitor pentru foarte mulţi. Eu, în momentul de faţă, văd doar un subiect adus în spaţiul public care nu a fost rezolvat, nu a venit nicio rezolvare din partea celor care au adus subiectul pe tapet, politicienii şi cei care l-au introdus în PNRR nu au avut şi soluţia rezolvării problemei.

Acea soluţie văzută de către unii politicieni foarte tineri, care au văzut primul stat de plată sau au înţeles cum se retribuieşte munca, abia după anul 2000, acei oameni nu ştiu cum a funcţionat legea salarizării şi ce legi am avut înainte de '90 şi chiar după '90, când s-a mai stabilizat retribuirea şi pensionarea.

S-a indus în spaţiul public o idee falsă, ca şi când cineva fură din banul public şi din cauză că acei cineva, adică pensionarii militari, iau din banul public şi statul nu se mai poate dezvolta, nici nu poate să investească, nici nu primeşte bani de la UE pentru că ei fură din banul public”, a declarat Dănilă.

Întrebat, de asemenea, dacă premierul Nicolae Ciucă ar putea face reforma pensiilor speciale, având în vedere că şi el este fost angajat în Armată, Dănilă a precizat că un fost militar nu poate fi obiectiv în rezolvarea acestei probleme.

”Rezolvarea unei probleme în care eşti direct implicat nu va fi o rezolvare obiectivă. Dacă mă puneţi pe mine să rezolv problema pensiilor militare, nu voi putea să fiu obiectiv. Obiectiv va putea să fie doar cel care nu este direct implicat. Dar o soluţie trebuie să fie justă şi corectă”, a subliniat generalul Ştefan Dănilă.

Dănilă s-a referit la principiul contributivităţii, după ce a fost întrebat dacă PSD va rezolva acest proiect de lege.

”Mai rău face. Din punctul meu de vedere, nici nu rezolvă problema, va menţine în rândul opiniei publice faptul că o anumită categorie de persoane deţin nişte pensii care nu li se cuvin, nemeritate. Şi vine cineva cu soluţia că trebuie să rezolvăm pe contributivitate.

Păi care contributivitate? Contributivitatea socotind fiecare leu pe care l-am câştigat în timpul activităţii sau socotim activitatea depusă? Dacă ar fi să luăm în calcul ce activitate am avut, câţi ani am lucrat în fiecare loc în parte, da, atunci putem să vorbim de contributivitate a muncii depuse, dar nu a banului încasat. Pentru că la un moment dat pe o anumită funcţie era retribuire cu un spor... Este bulversat sistemul”, a adăugat generalul Ştefan Dănilă.

Fostul şef al Armatei Române a propus aplicarea sistemului de pensii din Marea Britanie, în România.

”Este foarte simplu să se stabilească de aici înainte. Eu am venit cu soluţia să se aplice aceeaşi regulă a salarizării şi pensiilor ca în Marea Britanie. Poate fi aplicat acest sistem şi în România.

Dacă tot inventăm roata şi apa caldă nu o să rezolvăm niciodată problema. Specificul ăsta românesc nu duce la nimic bun. Să luăm un model bun, care funcţionează şi să îl aplicăm, nu va fi greu”, a mai spus Ştefan Dănilă.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA