Sondajele pentru Primăria București stârnesc scandal între candidați. Se aruncă acuzații de manipulare

Sondajele pentru Primăria București stârnesc scandal între candidați. Se aruncă acuzații de manipulare

Ultimele date din măsurătorile pentru Primăria Capitalei provoacă o reacție radicală din partea candidatului Cătălin Drulă, plasat pe locul 4, după candidatul AUR. Acesta acuză că a fost amenințat cu apariția unor astfel de date.

FOTO Colaj / Mediafax

FOTO Colaj / Mediafax

„Te vom omorî cu sondajele”. Asta mi-au transmis acum o lună când s-a decis organizarea alegerilor. Miza e enormă. Să captureze Capitala pentru PNL-PSD. Rețelele de partid mufate la banul public văd o catastrofă dacă pierd Primăria generală. E strategia pe care i-au aplicat-o de două ori lui Nicușor Dan, și în 2016 cu Predoiu și în 2024 cu Burduja. E urât că Ciprian Ciucu se folosește de asta. El, care de atâtea ori mi-a spus că PNL tinde să se confunde cu Statul, că se fac jocuri murdare cu dosare penale și că îi e frică. Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă. Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Reacția candidatului USR vine pe fondul unui clasament în care pierde teren în fața candidatului AUR, Anca Alexandrescu. Cele mai recente date sunt cele ale INSCOP, care indică următorul clasament:

- Daniel Băluță (PSD) - 26,6%;

- Ciprian Ciucu (PNL) - 24,2%;

- Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD) - 19,1%;

- Cătălin Drulă (USR) - 11,6%.

INSCOP notează însă și o modificare în clasament în rândul celor care spun că merg sigur la vot (62,9%): Ciprian Ciucu – 27,1%; Daniel Băluță 24%; Anca Alexandrescu 21,3%; Cătălin Drulă – 12,1%.

O reacție a venit și de la noul consilier prezidențial Vlaad Voiculescu: „INSCOP livrează pentru PNL. Au dat-o rău de tot în bară și în 2024: Piedone umflat la 39% (a luat 15%), Nicușor Dan dat la 30% (a luat 47%), Burduja ridicat artificial, Geoană umflat de patru ori. Asta e “expertiza”. Acum, Ciprian Ciucu și PNL folosesc fix tacticile murdare de anul trecut. Sondaje otrăvite, aceleași metode pe care le-au folosit contra lui Nicușor în 2016 (da, cu dl. Predoiu candidat) și 2024. Realitatea: toate sondajele serioase – inclusiv cel comandat de Hotnews – arată egalitate între Drulă, Băluță și Ciucu. Diferențele sunt în marja de eroare”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Reacția PNL

Ciucu a refuzat să răspundă acuzațiilor. Singura reacție din partea PNL a fost din partea lui Andrei Niculae, care se află în conducerea Autorității pentru Digitalizarea României și vine din rândurile tinerilor liberali.

image

Întrebat la Digi24 dacă i-au transmis liberalii lui Cătălin Drulă că îl vor omorî cu sondajele, Octavian Oprea, vicepreședinte PNL București, a transmis: „Nu există așa ceva, eu sunt convins că nimeni din PNL nu i-a transmis acest lucru”.

Reacția Inscop

O reacție a venit și de la sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP, casa de sondare care a realizat studiul. Acesta cere ca partidele să publice sondajele interne reale.

„Ar fi atât de simplu ca partidele si candidații, toate partidele și toți candidații, inclusiv cei care văd ca se victimizează aiurea, să publice transparent, în numele democrației și respectului față de cetățeni, sondajele interne reale, toate sondajele interne reale pe care le-au comandat în ultimele 3 săptămâni pe bani publici. Ar fi un gest atât de simplu și util acestui mare oraș pe care îl iubim cu toții“, a scris Ștefureac pe Facebook.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Nu mai sunt bani? / Mica Recalculare a pensiilor, în ritm de melc. Doar 65.000 de decizii emise, sub 10%. Ce probleme sunt?

2 BREAKING Curtea de Justiție a UE a stabilit că salariile și pensiile magistraților din România trebuie să fie mari, dar corelate cu salariul mediu di…

3 Începe „curățenia” în companiile de stat. Vicepremierul Oana Gheorghiu va coordona reforma, iar „lista neagră” va fi aprobată joi

4 Țara care ar sări prima în ajutorul României dacă am fi atacați. Istoric: „Un vecin bun e mai valoros ca un frate aflat departe”

5 Impozitul pe mașini, în funcție de capacitatea motorului, dar și de norma de poluare. Autoturismele pentru care taxele ar putea scădea