Sorana Cîrstea, magistrală. Românca e în turul 3 la Cincinnati, după o revenire de poveste contra favoritei 22

Mult mai bine clasate decât Sorana Cârstea, atât Jaqueline Cristian, cât și Gabriela Ruse au pierdut încă din primul tur al turneului WTA 1000 de la Cincinnati. Însă jucătoarea de pe poziția 136 mondială ține steagul sus pentru România la competiția americană, eliminând atât vicecampioana olimpică Dona Vekic, cât și pe pe Magdalena Frech, a 22-a favorită a turneului.

Sorana Cîrstea a dat cu sete în fiecare minge. Foto EPA EFE

Sorana Cîrstea a dat cu sete în fiecare minge. Foto EPA EFE

Sportiva noastră s-a impus la capătul unei partide pe muchie de cuțit cu 7-6, 2-6, 6-4, trecându-și în cont atât 32.000 de dolari, cât și 65 de puncte care îi asigură un salt de 16 poziții în clasamentul live WTA. Ea o va întâlni în turul următor pe învingătoarea partidei Yue Yuan – Diana Shnaider, urmând ca într-o posibilă optime să se poată duela cu Iga Swiatek.

Sorana a dat lovitura pe finalul meciului

În primul set al partidei cu Frech, Sorana Cîrstea a fost condusă cu 3-1, apoi cu 5-4, moment în care și-a ridicat nivelul de joc și a câștigat la 0, pe serviciul adversarei. Setul a ajuns la tie-brek, unde românca a revenit senzațional de la 2-4 și a câștigat 5 mingi consecutive pentru a închide prima parte a meciului, după mai bine de o oră de joc.

Setul secund s-a rupt la scorul de 2-2, poloneza impunându-se cu 6-2 după o cădere a Soranei. În decisiv, favorita 22 s-a distanțat la 3-1, dar totul a mers în favoarea româncei din acel punct. Un break a reechilibrat disputa, iar la 4-4 Sorana Cîrstea a dat din nou lovitura pe serviciul adversarei. La 5-4, românca a materializat a treia minge de meci și e în turul 3 al competiției, performanță de excepție a unei jucătoaare de 35 de ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă