Sorana Cîrstea, prima reacție după meciul magic de la US Open

Sorana Cîrstea, prima reacție după meciul magic de la US Open

Sorana Cîrstea a reușit surpriza la US Open și cea mai mare victorie din cariera sa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a învins-o pe Elena Rybakina în trei seturi. Românca aflată pe poziția 30 WTA a răpus-o pe kazahă după două ore și 49 de minute și s-a calificat în optimile competiției.

Sorana, moment de fericire pură la US Open. Captură TV Eurosport

La finalul unui 6-3, 6-7, 6-4 în fața numărului 4 mondial, Sorana Cîrstea a declarat, entuziasmată: ”Joc de mulți ani, dar niciodată în fața unui public atât de frumos. Știu că e miezul nopții, dar vă mulțumesc. Am pierdut de două ori în fața ei, dar acum am jucat excepțional. Este un moment incredibil pentru mine.

Belinda Bencic, următoarea adversară

Toată lumea joacă bine la acest nivel și eu cred în mine. Rybakina este o jucătoare minunată, dar este săptămâna mea. Este un loc magic pentru mine. Energia din arenă este tot ce am nevoie”, a declarat Sorana Cîrstea imediat după partida de vis de la US Open.

"Un meci bun pe care l-am jucat de la început la final, la intensitate maximă. Cred că am fost peste ea în marea majoritate a meciului astăzi. Am intrat de la început destul de agresivă, am încercat să dictez jocul, chit că este o jucătoare impunătoare, care încearcă mereu să preia conducerea, am încercat să preiau eu conducerea și să se joace în modul în care îmi doream eu.

Are tot ce-i trebuie pentru un nou meci de poveste

Cred că tot planul tactic mi-a ieșit destul de bine și, normal, mă bucur de victorie pentru că este o jucătoare bună, câștigătoare de Grand Slam, și mă bucur să fiu în turul 4 aici la US Open", a adăugat apoi Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Eurosport.

Despre meciul următor, cu Belinda Bencic, românca a spus: "Îmi amintesc meciul de anul trecut, am avut set și 5-3 cred, dar în general nu-mi place să mă uit foarte mult în trecut, încerc să mă concentrez pe ce e acum. Alt an, alt turneu, alt meci. E o jucătoare pe care o știu, la fel, și ea mă știe destul de bine. Din turul 4 deja toată lumea joacă bine, dacă ai ajuns aici înseamnă că faci lucrurile destul de bine și că ești în formă.

Va fi un meci dificil, e o jucătoare de top 10 sau top 15, dar sunt pregătită. Eu cred că totul este acolo, și jocul, și mentalul, și fizicul... Cred că am tot ce trebuie ca să pot să fac un meci bun și turul următor", a adăugat Sorana Cîrstea pentru Eurosport.

Sorana Cîrstea și-a depășit deja cea mai bună performanță la US Open și va evolua în a doua săptămână la turneul newyorkez. Ea visează la un nou sfert de finală la un turneu de Grand Slam după 14 ani, dar va trebui să treacă de o altă jucătoare de top. În optimi va juca împotriva Belindei Bencic, care a trecut în turul 3 de chinezoiaca Zhu, 7-6, 6-2, 6-3. În rundele precedente, elvețianca a trecut de Rakhimova (6-2, 6-4) și Miyazaki (6-3, 6-3).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat