Sorana Cîrstea, primul titlu WTA după 13 ani! Salt important în clasament + suma de bani obținută

Veste de ultimă oră: jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari.

Sorana Cîrstea a învins-o în finală pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-6 (3).

Cîrstea (31 ani, 67 WTA) s-a impus după o oră şi 40 de minute şi a obţinut doar al doilea titlu al carierei, la o distanţă de 13 ani de primul, câştigat în 2008 la Taşkent.

Sorana Cîrstea a făcut un prim set de senzaţie, câştigând cu 6-1, în 20 de minute, cu trei ghemuri albe.

În actul secund, Mertens (25 ani, 17 WTA) a fost cea care a condus ostilităţile şi a avut 4-1 şi 5-2 pe tabelă, dar Cîrstea a reuşit o revenire formidabilă, câştigând patru ghemuri la rând (6-5). Sorana a servit pentru meci, dar emoţiile şi-au spus cuvântul şi a comis mai multe erori simple şi s-a ajuns în tiebreak. Cîrstea a fost mai inspirată şi s-a impus cu 7-3.

Cîrstea câştigase ambele dueluri anterioare cu Mertens (25 ani, 17 WTA), cu 6-3, 6-0, în 2016, în turul al treilea la Roland Garros, şi cu 7-5, 6-4 în 2018, în turul al doilea la Doha.

Sorana Cîrstea a cucerit titlul la Istanbul fără a pierde vreun set: 6-4, 7-6 (6) în primul tur, cu Katerina Kozlova (Ucraina), 7-6 (6), 6-4 în optimi cu rusoaica Anastasia Potapova, 6-4 cu franţuzoaica Fiona Ferro (abandon) în sferturi, 6-4, 6-4 cu ucraineanca Marta Kostiuk, în semifinale, 6-2, 7-6 (3) cu Elise Mertens în finală.

Românca s-a ales cu un cec de 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA pentru victoria sa finală.

Sorana Cîrstea, pe lângă cele două titluri, de la Taşkent (2008) şi Istanbul (2021), a mai jucat la simplu trei finale, la Budapest (2007), Toronto (2013) şi Taşkent (2019).

Anul trecut, titlul la Istanbul a fost cucerit de altă româncă, Patricia Ţig, relateaza Agerpres.

Grație parcursului său de la Istanbul, Sorana Cîrstea a făcut un salt de nouă poziții în ierarhia mondială, până pe locul 58. Eleva lui Adrian Cruciat este acum a doua cea mai bună jucătoare din România, după Simona Halep (3 WTA).


populare
astăzi

1 „A devenit partidul capitalistului” / Sfârșitul unuia dintre cei mai importanți actori politici care au dominat România din 1990?

2 VIDEO „Vom face un referendum și vom câștiga. Ne vom lua țara înapoi”

3 O informație care dă fiori...

4 „Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre in comă

5 „Armata SUA a dus la capăt una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni din istorie” / Pilotul american prăbușit în Iran a fost salvat. Operațiune de coman…