Sorana Cîrstea s-a retras în ultimul moment de la Roland Garros. Anunțul trist al româncei

Sorana Cîrstea s-a retras în ultimul moment de la Roland Garros. Anunțul trist al româncei

Sorana Cîrstea a anunțat în urmă cu câteva minute că se vede nevoită să se retragă de la Roland Garros, din cauza unei accidentări. Jucătoarea de tenis de 35 de ani, aflată pe poziția 164 WTA, trebuia să joace mâine primul meci la Grand Slam-ul francez.

Soarana Cîrstea nu s-a refăcut după o accidentare. Foto Getty images

Soarana Cîrstea nu s-a refăcut după o accidentare. Foto Getty images

Românca urma să o întâlnească în runda inaugurală de la Roland Garros împotriva Tamarei Korpatsch (30 de ani, 148 WTA), jucătoare venită din calificări. Însă a fost nevoită să renunțe la participare din cauza unei accidentări la gambă, după cum chiar ea a anunțat.

”Din păcate trebuie să mă retrag de la Roland Garros din cauza unei accidentări la gambă pe care am suferit-o în urmă cu câteva săptămâni. Am încercat tot posibilul să fiu aptă pentru al doilea Grand Slam al anului, dar corpul meu nu este încă gata. Vreau să le mulțumesc celor de la Roland Garros pentru tot ajutorul. Sunt foarte tristă că ratez acest turneu frumos. Sper să fiu înapoi la 100% în sezonul de iarbă”, a scris Cîrstea pe pagina ei de Instagram.

Româncele debutează mâine la French Open

În lipsa Soranei, alte patru jucătoare vor reprezenta România la competiția pariziană. Tragerea la sorți de joi le-a scos în față adversare accesibile în runda inaugurală, cu o singură excepție. Anca Todoni (20 ani, 91 WTA), la prima sa prezență pe tabloul principal al Openului Franței, va avea cea mai dificilă oponentă, pe americanca Jessica Pegula, numărul trei mondial. Aceasta va fi prima lor confruntare.

Și Gabriela Ruse (27 ani, 85 WTA) va avea o oponentă valoroasă, americanca McCartney Kessler (25 ani, 44 WTA), de asemenea un duel în premieră. Cea mai bine clasată româncă din clasamentul WTA, Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA), va înfrunta o australiancă de valoare apropiată, Kimberly Birrell (27 ani, 63 WTA), care a câștigat singura loc confruntare, anul trecut, în primul tur al calificărilor la Hobart, cu 6-4, 6-4.

Irina Begu (34 ani, 94 WTA) va primi replica unei franțuzoaice, Leolia Jeanjean (29 ani, 103 WTA), beneficiara unui wildcard. Begu a învins-o pe Jeanjean la singura lor întâlnire, în 2022, chiar la Roland Garros, dar în turul al treilea, cu 6-1, 6-4.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Nu sunt șanse să fie totul gata în 4 ani. Mai curând în vreo 7”

2 O fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii” a fost împușcată mortal în cartierul Cosmopolis din București / Victima era însărcinată / Ucigașul este f…

3 12 milioane de euro despăgubire pentru un fermier din Vrancea după ce s-a construit autostrada pe terenul lui

4 România, grânarul Europei? / Citiți ce spune academicianul Otiman despre asta...

5 Cine era Teodora Marcu, tânăra de la „Insula Iubirii” care a fost ucisă în cartierul rezidențial Cosmopolis. Avea o fetiță de trei ani și era însărcin…