Sorana Cîrstea se scufundă fără urmă la 32 de ani: Cum s-a ales praful de clasamentul ei în 2023

Sorana Cîrstea se scufundă fără urmă la 32 de ani: Cum s-a ales praful de clasamentul ei în 2023

2023 pare a fi anul în care România încheie socotelile cu tenisul feminin de nivel înalt. Asta după ce, la băieți, suntem ca și inexistenți, în condțiile în care jucătorul nostru cel mai bine clasat e Nicholas David Ionel (20 de ani, 222 ATP).

Sorana Cîrstea, înfrângeri tot mai multe în acest sezon. FOTO: Getty Images

La fete, în schimb, Simona Halep (31 de ani, 19 WTA) a ridicat ștacheta enorm de mult și a lăsat impresia – falsă, din păcate! – că stăm bine în circuitul WTA. Acum, când „Simo“ e suspendată provizoriu pentru dopaj, vedem realitatea tristă și anume faptul că celelalte românce sunt cam de turul II, maxim trei, al turneelor majore.

În următorul clasament WTA , Irina Begu va fi pe 36, iar Ana Bogdan pe 57, ambele staționare pe aceste poziții. În schimb, va continua prăbușirea Soranei Cîrstea (32 de ani). Aceasta a ocupat locul 45 în lume, în ultima ierarhie din 2022. Acum însă, cu cinci înfrângeri în ultimele șase partide, „Sori“ urmează să ajungă pe 81 WTA, fiind ultima româncă din Top 100 mondial. Ca să vedem când a fost Cîrstea atât de jos, trebuie să ne întoarcem în timp. Mai precis, până în decembrie 2020, când Sorana a fost pe 86 WTA.

Ieșirea din Top 100 bate la ușă

Problema și mai mare a lui Cîrstea e că, în următoarea perioadă, are un număr mare de puncte de apărat. Concret, anul trecut, în perioada martie – aprilie, ea a atins optimile Indian Wells (a pierdut în fața Simonei Halep, cu 1-6, 4-6) și apoi a jucat semifinala de la Istanbul Cup (pierdută cu Veronika Kudermetova, cu 3-6, 3-6). Cele două rezultate i-au adus Soranei 230 de puncte. Când vor fi scăzute din totalul care figurează acum în dreptul ei – va avea 743 de puncte, începând de luni – Cîrstea va ieși din Top 100 mondial. Ceea ce nu s-a mai întâmplat din august 2019!

Salvarea Soranei în clasamentul WTA ar veni, în extremis, doar dacă ea ar reuși să lege rapid niște victorii, în turneele din următoarea perioadă. Din păcate, îngrijorător e și faptul că „Sori“ n-a mai reușit să aibă trei victorii consecutive în circuitul feminin din iunie 2022, când a avansat până în semifinalele turneului de la Birmingham, pe iarbă. Inconsistența Soranei de atunci e reflectată de bilanțul ei: 20 de meciuri, 8 victorii, 12 înfrângeri.

Top 10 românce din tenis, în acest moment

1. Halep 19 WTA

2. Begu 36 WTA

3. A. Bogdan 57 WTA

4. Cîrstea 71 WTA

5. Ruse 160 WTA

6. I. Bara 191 WTA

7. Talabă-Lee 201 WTA

8. Ignatik-Cadanțu 218 WTA

9. Bulgaru 254 WTA

10. J. Cristian 266 WTA

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...