Sorin Grindeanu: Nu voi face mișcări politice în Guvern fără colegii mei

Sorin Grindeanu: Nu voi face mișcări politice în Guvern fără colegii mei

Sorin Grindeanu, propus miercuri de PSD pentru funcția de premier, a declarat că nu va face mișcări politice în Guvern fără acordul colegilor și a adăugat că există o relație de subordonare între el și Liviu Dragnea - ca președinte al Partidului Social Democrat.

* Sorin Grindeanu, noua propunere a PSD pentru funcția de prim-ministru

"Eu nu voi face mișcări în Guvern și mișcări politice fără colegii mei. Ei trebuie să decidă, împreună trebuie să decidem mutările pe care le facem. (...) Este o relație de subordonare, domnul Dragnea este președintele PSD, e simplu", a afirmat Grindeanu.

El a susținut că a primit o mare responsabilitate din partea Comitetului Executiv Național al PSD.

"Mulțumesc colegilor mei pentru votul de azi din CExN. E o mare responsabilitate și simt în spate această responsabilitate, nu doar a votului pe care l-am primit azi din partea colegilor mei, ci a votului românilor pentru un program de guvernare pe care trebuie să îl punem în practică. Am avut o rugăminte în fața colegilor din CExN, dar în primul rând o rugăminte față de președintele partidului, față de domnul Liviu Dragnea, de a-mi fi alături, fiind cel care a coordonat echipa, cel care a făcut acest program de guvernare, pentru a ajuta la implementarea acestuia. E și un lucru simplu, pentru că e un program foarte clar, pe etape, dar totodată e și complicat, fiind un program complex, care se referă la aproape toate aspectele vieții noastre", a adăugat Grindeanu.

Întrebat de ce s-a răzgândit, în condițiile în care anunțase anterior că nu vrea să ocupe un loc în viitorul Cabinet, Grindeanu a spus: "Declarația mea a fost că nu îmi doresc să intru în Guvern la acel moment. Dar eu înțeleg momentul și sunt de 20 de ani membru PSD. Tot timpul trebuie să simți și responsabilitatea oamenilor care cred în tine".

El a menționat că l-a văzut o singură dată pe președintele Klaus Iohannis. "L-am văzut o singură dată pe domnul președinte Klaus Iohannis, când a venit în vizită la Timișoara, în urmă cu o lună și jumătate, o vizită oficială. Fiind președinte de CJ, l-am așteptat la aeroport, așa cum e normal", a precizat Sorin Grindeanu.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Un jandarm sibian de 43 de ani, coronasceptic, a murit după ce s-a infectat / Căpitanul Ionuț Câmpean, acum câte…

2 S-a ținut de cuvânt! Bolojan a tăiat joi jumătate din posturile de la CJ Bihor și desființează trei structuri …

3 FOTO Priviți unde și-a parcat mașina Nicușor Dan în prima zi de Primar General al Capitalei

4 VIDEO Primul Guvern USL s-a făcut în Dubai, pe marginea piscinei hotelului Atlantis / Scheletele lui Ponta și Gh…

5 Informație / Ludovic Orban nu va mai fi desemnat să formeze un nou guvern după alegerile din 6 decembrie