Sorina Pintea: Plângere penală împotriva celor care au distribuit informaţii privind ineficienţa vaccinurilor

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce intenţionează să depună plângere penală împotriva celor care au promovat şi distribuit informaţii potrivit cărora vaccinurile ar fi ineficiente şi riscante.

"Ministerul Sănătăţii intenţionează, în cursul zilei de mâine, să depună o plângere penală faţă de cei care au promovat şi distribuit asemenea afişe în spaţiul public, pe reţelele de socializare şi în cutiile poştale ale locuitorilor din diverse oraşe. Deocamdată acesta este demersul nostru, dar, pe de altă parte, dorim şi să ne informăm să vedem ce s-a întâmplat cine este în spatele acestei acţiuni, acţiune de care ne delimităm categoric şi pe care o respingem categoric", a declarat Pintea, pentru AGERPRES.

Vaccinurile utilizate în România sunt sigure şi eficace, fiind verificate după cele mai înalte standarde de calitate existente în lume, a precizat miercuri Ministerul Sănătăţii , într-un comunicat de presă.

"Ministerul Sănătăţii se delimitează ferm de campania de dezinformare şi manipulare referitoare la ineficienţa şi riscurile vaccinării, apărută în spaţiul public, pe reţelele de socializare sau prin materiale tipărite, distribuite în zone aglomerate sau în cutiile poştale", afirmă sursa citată.

Potrivit MS, "autorii campaniei iniţiate împotriva vaccinării utilizează fără aprobarea Ministerului Sănătăţii sau al partenerilor săi identitatea vizuală a campaniei precum însemnele oficiale ale instituţiilor partenere, iar materialele conţin informaţii false care pot induce în eroare părinţii şi pot pune în pericol sănătatea populaţiei". AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

4 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

5 Țara în care am ajuns să trăim...