Soția purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin s-a remarcat în timp ce petrecea într-o țară NATO

Soția purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin s-a remarcat în timp ce petrecea într-o țară NATO

Fostul model rus, Tatiana Navka - soția unuia dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Vladimir Putin - a fost în vacanță în Turcia și acum în Grecia. În ultimele zile, ea a postat mai multe imagini pe Instagram din vacanță.

Soția unuia dintre cei mai importanți consilieri ai lui Vladimir Putin a fost filmată spărgând frenetic farfurii în timpul celei de-a doua vacanțe într-o țară NATO.

Fosta patinatoare olimpică Tatiana Navka, în vârstă de 47 de ani, născută în Ucraina sovietică, este căsătorită cu Dmitri Peskov, în vârstă de 54 de ani, purtătorul de cuvânt al lui Putin și, de asemenea, adjunct al șefului administrației sale de la Kremlin.

Unicul model rus al revistei Maxim a postat pe Instagram mai multe imagini din ultimele zile dintr-o stațiune din Grecia, după ce, cu puțin timp înainte călătorise în orașul antic Efes din Turcia. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că rețeaua de socializare Instagram a fost interzisă ca „extremistă” într-o campanie de represiune media supravegheată chiar de soțul ei.

image

Prin imaginile postate, Tatiana Navka a reușit să îi înfurie atât pe ruși, cât și pe ucrainieni pentru spectacolele ei ostentative, în timp ce civili, inclusiv copii, sunt uciși în războiul lui Putin din Ucraina.

În timp ce tradiția greacă de spargere a farfuriilor poate fi un act de doliu, ea este văzută și ca o atitudine „diavolească” din timpul unei petreceri nebunești.

Dar mulți comentatori consideră că ea a procedat total nepotrivit comportându-se în acest fel într-o țară care sprijină în mod deschis Ucraina și catalogată „neprietenoasă” de Putin. Ea a fost criticată drept „nerușinată” de utilizatorii de Instagram.

Unul dintre ei a spus: „Soția unui funcționar public de top al unei țări în luptă ar trebui să se comporte mai modest. Poziția ei nu implică asta? Este aproape prima doamnă a țării.”

Alte comentarii furioase au întrebat cum a primit o viză pentru o țară din UE, unul cerând: „Cum i s-a permis să intre în Grecia?

Un altul a întrebat: „Soțul tău filmează?”

Un altul a întrebat: „De ce nu ești în Crimeea?”. Peninsula - anexată de Putin din Ucraina - a fost bombardată aprigă de forțele de la Kiev în ultimele zile.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”