Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

SpaceX vizează sfârşitul lunii iunie pentru o lansare a rachetei Falcon Heavy

O rachetă din gama Falcon Heavy dezvoltată de compania privată SpaceX va fi lansată pentru a treia oară în spaţiu la sfârşitul lunii iunie în cadrul unei misiuni a Departamentului american al Apărării, Space Test Program-2 (STP-2), au anunţat luni reprezentanţii Jet Propulsion Laboratory (JPL), deţinut de NASA, informează Xinhua.

Racheta va transporta în spaţiu 25 de microsateliţi. Printre aceştia se vor afla mai multe experimente interesante, inclusiv tehnologii unice dezvoltate de NASA şi proiecte ştiinţifice.

Cele 27 de motoare ale lansatorului greu Falcon Heavy generează o forţă de propulsie echivalentă cu puterea dezvoltată de aproximativ 18 avioane. Lansatorul Falcon Heavy poate să transporte pe orbită o încărcătură de peste 63.500 de kilograme, potrivit JPL.

Administrată de U.S. Air Force Space şi Missile Systems Center, STP-2 este prima lansare a rachetei Falcon Heavy în cadrul unei misiuni contractate de guvernul american.

Această misiune va reutiliza două propulsoare laterale ce au fost recuperate după o lansare a rachetei în luna aprilie. Specialiştii de la SpaceX spun că aceasta va fi una dintre cele mai dificile lansări din istoria companiei.

NASA va trimite în spaţiu o serie de tehnologii inovatoare în cadrul acestei misiuni, care va sprijini planurile de explorare spaţială prin ameliorarea designului şi a performanţelor viitoarelor sale vehicule spaţiale.

Potrivit JPL, printre aceste tehnologii ce vor afla Deep Space Atomic Clock, un sistem de navigaţie în spaţiu aflat la bordul satelitului intitulat General Atomics Orbital Test Bed; Green Propellant Infusion Mission, un mic satelit care va demonstra eficienţa unui sistem de propulsie ce utilizează carburant non-toxic; Space Environment Testbeds, instrumente ştiinţifice aflate la bordul satelitului Demonstration and Science Experiments, realizat de Laboratorul de Cercetare al U.S. Air Force, pentru a studia modalităţile prin care sateliţii pot fi protejaţi în spaţiu; şi Enhanced Tandem Beacon Experiment, sateliţi-gemeni din gama CubSat, care vor studia întreruperile semnalelor care traversează atmosfera superioară a Terrei. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALARMĂ Deși este demisă, Dăncilă vrea să dea chinezilor, pe ultima sută de metri, un contract major: construir…

2 Dacă-l vedeți pe ăsta în Guvernul PNL să știți că MAFIA a rămas la putere!

3 Se conturează Guvernul Ludovic Orban. Ce riscă Iohannis și PNL. Avertismentul lui Rareș Bogdan

4 Cât s-o fi dat? Frățiorul MAFIEI mineritului din Gorj, favoritul PNL pentru portofoliul Economiei! A fost lide…

5 Cum va arăta structura noului guvern PNL. Ministerele care dispar. Schița momentului

recomandări

Te ia DNA: Constantin Boșcodeală

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă vrei Jurassic Park în viața reală, mută-te în Australia