Spania: 14 călăuze arestate după moartea unor migranţi în drum spre Canare

Spania: 14 călăuze arestate după moartea unor migranţi în drum spre Canare

Poliţia spaniolă a anunţat miercuri arestarea în Canare a 14 călăuze care au transportat spre arhipelagul spaniol din Atlantic câteva sute de migranţi, dintre care trei au murit în cursul traversării, inclusiv un copil de nouă ani, relatează AFP.

Cei 14, o femeie şi 13 bărbaţi cu vârste între 19 şi 45 de ani, au fost "identificaţi de către migranţi ca fiind organizatorii traversărilor şi responsabilii cu conducerea" ambarcaţiunilor improvizate cu care au călătorit migranţii, în decembrie anul trecut şi ianuarie a.c., a explicat poliţia într-un comunicat.

Călăuzele, care sunt originare din Maroc, Mali, Gambia, Mauritania şi Guineea, au transportat în total 237 de persoane, dintre care 26 minori, "fără nicio măsură de siguranţă, fără veste de salvare, hrană sau băutură". Din cauza "condiţiilor sordide" ale traversărilor, trei migranţi şi-au pierdut viaţa, între care un copil de nouă ani, "al cărui cadavru a fost aruncat peste bord în mijlocul apelor", a mai spus poliţia.

"După ce a fost salvată, mama lui a încercat să-şi pună capăt zilelor aruncându-se în apă şi a trebuit să fie internată la spital, în stare de şoc", a adăugat poliţia spaniolă.

Călăuzele cereau pentru traversarea de pe ţărmul african până în Canare între 2000 şi 2500 de euro.

Cei 14 sunt acuzaţi de favorizarea imigraţiei ilegale, iar şase dintre ei, care au fost implicaţi în traversările soldate cu moartea unor migranţi, sunt acuzaţi şi de omucidere din culpă. Trei călăuze au fost acuzate în plus de apartenenţă la o organizaţie criminală.

În 2020, 23.023 de migranţi au debarcat în Canare, de opt ori mai mulţi decât cei 2687 înregistraţi în anul precedent, conform Ministerului spaniol de interne. Traficul pe ruta periculoasă dintre nord-vestul Africii şi insulele Canare s-a intensificat după ce acordurile europene cu Turcia, Libia şi Maroc au redus fluxurile migratorii pe Mediterana.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”