Spania: Catalonia va convoca în această săptămână referendumul privind independența

Guvernul naționalist catalan a anunțat marți că va convoca ''în această săptămână'' referendumul privind independența regiunii Catalonia (nord-estul Spaniei) pentru data de 9 noiembrie, în pofida opoziției Madridului, dar că nu va convoca alegeri anticipate, relatează AFP.

În încercarea de a evita opoziția din partea guvernului central spaniol față de un referendum, parlamentul catalan a aprobat vinerea trecută o lege ce servește drept cadru legal pentru organizarea unei ''consultări populare'', care nu are caracter obligatoriu, privind independența regiunii.

Președintele catalan Artur Mas urmează apoi să semneze un decret de convocare a consultării populare, pe care Madridul intenționează s-o conteste imediat la Tribunalul Constituțional.

''Va fi în această săptămână, în următoarele zile'', a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Francesc Homs, într-o conferință de presă la Barcelona, făcând apel la șeful guvernului central spaniol, Mariano Rajoy, ''să respecte dorința democratică a poporului Cataloniei''.

Artur Mas, aliat al stângii separatiste din partidul ERC (Esquerra Republicana de Catalunya), s-a angajat să organizeze, într-un cadru legal, consultarea populară în condițiile unei opinii publice din ce în ce mai atrasă de ideea separatismului.

Mas sugerase din nou săptămâna trecută că ar putea organiza alegeri anticipate în cazul în care consultarea va fi blocată de către Madrid. Această posibilitate a fost exclusă marți de către Francesc Homs, care a dat asigurări că nu vor avea loc niciun fel de alegeri anticipate ''nici pe 9 noiembrie, nici după'' data respectivă.

''Singurul scenariu la care noi lucrăm este cel al unei consultări, și nu cel al alegerilor anticipate'', a afirmat Homs.


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei