Spania: Un pedofil de origine română, condamnat la aproape 300 de ani de închisoare pentru abuzarea a peste 23 de minore

Spania: Un pedofil de origine română, condamnat la aproape 300 de ani de închisoare pentru abuzarea a peste 23 de minore

Un bărbat de origine română, însurat, cu copii, identificat drept Dumitru R.N. şi considerat cel mai periculos agresor sexual din Spania, a fost condamnat miercuri la aproape 300 de ani de închisoare, dar va executa un maximum de 20 de ani, după ce a recunoscut că a abuzat sexual de 23 de fetiţe cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, a înregistrat abuzurile şi le-a difuzat online, relatează EFE.

Dumitru R.N. a fost arestat în 2018 după ce poliţia australiană a pus la dispoziţia autorităţilor spaniole o bază de date cu abuzuri asupra minorilor care includea şi înregistrări din Spania. Potrivit Europa Press, anchetatorii au declarat în cadrul procesului că acesta este unul dintre cele mai grave cazuri de pedofilie cu care au avut de-a face, în contextul numărului mare de victime şi al cantităţii uriaşe de imagini pornografice pe care bărbatul le deţinea. În unele înregistrări video, au spus agenţii, individul apărea gol alături de fiul său cel mic.

Bărbatul a recunoscut în timpul procesului că a profitat de încrederea mai multor părinţi de aceeaşi naţionalitate dintr-o localitate de lângă Madrid care i-au permis să aibă grijă de fetele lor, pe care le ducea şi le lua de la şcoală, dar care ajungeau în locuinţa lui, unde erau abuzate şi filmate, iar apoi imaginile erau distribuite pe grupuri de WhatsApp şi pe o reţea pentru pedofili. Procurorul de caz a subliniat în raportul său că acuzatul a fost "atât de inept" încât îşi arăta chipul, tatuajele şi camerele locuinţei în înregistrările pe are le-a difuzat, fiind astfel identificat de părinţii victimelor.

Individul a declarat că avea probleme cu alcoolul şi le-a cerut iertare victimelor şi familiilor lor, dar tribunalul nu i-a găsit circumstanţe atenuante în pronunţarea sentinţei, la care poate face recurs. Astfel, instanţa l-a condamnat pentru delicte de abuz sexual şi pornografie cu minori şi la plata unor despăgubiri pentru victime, cu sume cuprinse între 10.000 şi 20.000 de euro, şi între 2.000 şi 3.000 de euro pentru fiecare dintre părinţii victimelor, potrivit Tribunalului Superior de Justiţie din Madrid. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…