Spania va livra Ucrainei 200 de tone de material militar (premierul Sanchez)

Spania va livra Ucrainei 200 de tone de material militar, reprezentând dublul ajutorului militar trimis până acum de Madrid Kievului, a anunţat joi premierul spaniol Pedro Sanchez, aflat în vizită în capitala ucraineană, transmite AFP.

"O navă a marinei spaniole, Ysabel, a plecat azi dintr-un port spaniol cu destinaţia Polonia, încărcată cu 200 de tone de muniţie modernă şi material", a spus Sanchez într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul danez Mette Frederiksen.

"Nava transportă 30 de camioane, mai multe vehicule speciale de transport greu şi 10 vehicule mici încărcate cu material militar care va fi apoi transferat în Ucraina", a precizat premierul spaniol.

Madridul a trimis până acum în Ucraina 12 avioane încărcate cu material militar, a indicat luni ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii