SPAŢIU - IMAGINEA SĂPTĂMÂNII Norii grei din atmosfera superdensă a lui Jupiter

Această imagine fascinantă a emisferei nordice a planetei Jupiter dominată de furtuni puternice a fost obţinută de sonda Juno, aparţinând NASA, cu ocazia unuia dintre survolurile giganticei planete gazoase, cea mai mare planetă din Sistemul Solar.

Imaginea este rezultatul combinării a patru fotografii realizate de aparatele de la bordul lui Juno la 29 mai 2019, cu ocazia celui de-al 20-lea survol al planetei Jupiter, pe când sonda se afla la o distanţă între 8.600 km şi 18.600 km de straturile superioare ale atmosferei lui Jupiter, în intervalul dintre 34 şi 59 grade latitudine nordică.

Misiunea Juno, cu un buget de 1,1 miliarde de dolari, a fost lansată în august 2011 cu scopul de a colecta date despre Jupiter şi era programată să se încheie în iulie 2018, însă a fost prelungită până în iulie 2021. Sonda s-a plasat pe orbita lui Jupiter la 4 iulie 2016. Orbita aleasă este foarte alungită (eliptică), fiind încheiată după 53 de zile. De-a lungul acestei orbite, sonda Juno ajunge până la doar câteva mii de kilometri de straturile superioare ale atmosferei joviene.

În timpul acestor pasaje la distanţă mică faţă de Jupiter sonda adună date despre structura giganticei planete, despre compoziţia atmosferei sale, precum şi despre gravitaţia şi câmpul magnetic ale planetei. Aceste informaţii vor fi interpretate pentru a desluşi mai multe despre modul de formare şi evoluţia planetelor gazoase gigantice.

De-a lungul acestei misiuni, Juno înconjoară planeta de cel puţin 37 de ori. Misiunea se va încheia când Juno va plonja prin straturile ultradense ale atmosferei lui Jupiter şi va transmite ultimele date pe care le adună înainte de a fi strivită de presiunea atmosferică uriaşă. NASA a luat decizia de a încheia astfel misiunea pentru a se asigura că nu există niciun pericol de contaminare a sateliţilor jovieni care conţin apă şi pe care ar putea exista viaţă microbiană, fiind vorba în special de Europa.AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

2 Așa o fi, să-i credem? / În drumul spre OCDE, România abrogă temporar un articol controversat din Codul fiscal

3 Cine este Sorin Cîrstea, generalul numit de Nicușor Dan consilier de stat și secretar al CSAT

4 Stiglitz / Noua eră a imperiului american nu se va încheia bine nici pentru SUA, nici pentru restul lumii

5 Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este 19.500 euro”