
Speciile de pește care ar trebui evitate și alternativele lor. Recomandările unui bucătar-șef canadian
Consumul de pește reprezintă o modalitate ușoară de a adăuga acizi grași Omega-3, vitamine, minerale și grăsimi benefice în dietă. Este un aliment care ajută sistemul nervos și susține funcția tiroidiană, fiind alternativă proteică de calitate excelentă la carnea roșie și carnea de pasăre. Însă nu tot peștele este la fel.
Unele specii sunt considerate mai sănătoase, în timp ce altele sunt pur și simplu mai gustoase. Anumite tipuri sunt ieftine, în timp ce altele au un preț ridicat. Există pești crescuți sau recoltați în mod sustenabil, în timp ce alții vin cu un bagaj neanunțat sub formă de nesustenabilitate sau condiții de muncă precare, explică, în tastingtable.com , un bucătar-șef cu ani de experiență în spate.
„În calitate de bucătar-șef format pe Coasta de Est a Canadei, axată pe fructele de mare (și descendent al unui lung neam de pescari), mi-am petrecut o mare parte din viață gătind pește și, de asemenea, scriind, cercetând și gândindu-mă la modul în care acesta este crescut și recoltat. Acest lucru înseamnă că am exclus cu reticență o mulțime de tipuri de pește ieftine și atractive pentru unul sau altul dintre motivele prezentate mai sus”, a explicat Fred Decker.
Specialistul a indicat ce ar trebui, din punctul său de vedere, evitat:
Somonul roz sau Keta
Plasarea somonului pe o listă de „pește ieftin”, ar putea fi surprinzătoare pentru unii, întrucât acest pește nu se numără, în general, printre alimentele ieftine (un aspect valabil mai ales pentru somonul sălbatic de calitate superioară din Pacific, care are un preț pe măsură).
Există însă mai multe tipuri de somon și nu toate sunt neapărat produse premium. Două exemplare se încadrează de obicei în categoria celor cu preț scăzut, în mare parte pentru că sunt cam dezamăgitoare.
Unul este somonul Keta, adesea cunoscut sub numele de somon chum sau somon de câine, deoarece în trecut era folosit pentru hrănirea câinilor de sanie.
Celălalt este somonul roz, o specie mică și foarte comună din Pacific.
Se găsește sub formă de fileuri sau chiar pește întreg congelat și este, în general, cea mai ieftină opțiune de somon.
Ce mic neajuns a identificat bucătarul-șef în cazul somonului roz?
„Sunt mai slabi și mai puțin aromați decât alte specii de somon și, prin urmare, sunt predispuși să iasă uscați și prea gătiți. În general, merită să cheltuiți un pic mai mult pentru a obține o varietate mai gustoasă”, recomandă Fred Decker.
Conservele de ton
Tonul la conservă este un ingredient ieftin pentru mese rapide și ușoare.
Specialistul nu recomandă excluderea din meniu, ci doar citirea cu atenție a etichetei tonului la conservă, din două motive.
Unul este că tonul, chiar și speciile mai mici, este un prădător care tinde să acumuleze mercur în țesuturile sale. Acest lucru poate cauza probleme de sănătate la oameni și este deosebit de dăunător pentru dezvoltarea fetală și la copii, unde creierul în creștere poate fi afectat.
Un al doilea motiv ține tocmai de popularitatea tonului, „care a creat o presiune semnificativă asupra populațiilor sălbatice de ton și, de asemenea, are un impact asupra altor specii care sunt capturate așa-zis accidental de industria tonului”.
„Căutați conserve de ton care menționează specia pe etichetă (tonul skipjack are un nivel mai scăzut de mercur decât tonul alb sau tonul cu aripioare galbene, de exemplu) și mărci care poartă logo-uri de certificare de la unul dintre principalele organisme de certificare, precum Marine Stewardship Council. Aceștia sunt recoltați în mod responsabil, cu un impact minim asupra altor specii”, recomandă specialistul.
Codul de Atlantic
În prezent, doar foarte puține surse de cod de Atlantic, la scară mică, sunt opțiuni bune, spune specialistul:
„Personal, nu le cumpăr nici măcar pe acelea, deoarece fiecare pește debarcat, chiar și în pescăriile responsabile și gestionate îndeaproape, continuă să diminueze fondul genetic rămas”.
Bucătarul șef recomandă, ca alternativă, codul din Pacific sau alternative de pe Coasta de Est, cum ar fi eglefinul sau mihalțul.
Asian catfish (Pește pisică asiatic)
Peștele pisică este unul dintre preferatele americanilor, dar este consumat în multe alte țări. Este mâncat pane și prăjit, ceea ce nu este tocmai o susținere puternică a argumentului „peștele este sănătos”, dar este o alegere versatilă, care poate fi gătită în multe alte moduri.
Este un produs sigur și la un preț rezonabil. Peștele pisică albastru capturat în sălbăticie din Golful Chesapeake este recoltat într-un mod responsabil și durabil, precizează expertul.
Din păcate, acest lucru nu este valabil în cazul peștilor pisică asiatici.
„Acestea provin dintr-o specie înrudită, pangasius, și sunt vândute sub numele de swai, basa, tra și alte câteva denumiri. Consumatorii ar trebui să evite opțiunile care provin din Vietnam sau China din cauza utilizării intensive a substanțelor chimice (și a problemelor de sănătate și de mediu asociate) în procesul de creștere”, notează Fred Decker.
Tilapia necertificată
Tilapia a trecut, în ultimele decenii, de la categoria „noutăți” la una dintre speciile ieftine.
„În ciuda popularității, este greu să găsești pe cineva care să fie cu adevărat entuziasmat de această specie”, spune Fred Decker.
Este considerat unul dintre cei mai buni pești pe care îi poți mânca, dar acest lucru se bazează doar pe faptul că are un conținut scăzut de mercur. Ca majoritatea peștilor, este o sursă bună de proteine, dar are un conținut scăzut de acizi grași sănătoși omega-3. Nu este însă singurul minus.
„Până acum, am argumentat că este mediocru, nu că este rău. Ceea ce face ca tilapia să ocupe un loc pe această listă este calitatea adesea dubioasă a creșterii sale. Tilapia provenită din țări precum Columbia, Indonezia sau Taiwan, sau din țări care au obținut certificare din partea unuia dintre organismele de certificare recunoscute ale industriei, poate fi cumpărată dacă vă place. Tilapia crescută în China ar trebui evitată din cauza problemelor de mediu și a potențialelor probleme de sănătate”, explică specialistul.
Somonul Coho de crescătorie
Somonul Sockeye și somonul King (Chinook), precum și somonul european, sunt pești scumpi și, adesea, greu de găsit, în timp ce somonul de crescătorie Atlantic și Coho sunt opțiuni tentante, nu doar datorită prețului, ci și savorii sale, dar și conținutului de Omega-3.
„Dintre cele două, somonul Coho capturat în sălbăticie are, în general, un preț mai mare. În ultimii ani, este posibil să fi observat că somonul Coho de crescătorie a început să apară în magazinul dvs. local la un preț care concurează direct cu somonul Atlantic de crescătorie. Din păcate, în timp ce puteți găsi somon Atlantic certificat sau crescut în mod responsabil din multe surse, somonul Coho chilian de crescătorie ar trebui evitat. Operatorii acestor ferme au o istorie cu evadări, ceea ce a dus la naturalizarea Coho și la amenințarea speciilor native și a ecosistemului local”.
Bucătarul-șef mai include la categoria speciilor nerecomandate: Orange roughy, Tilefish, winter skate.
Sursa: adevarul.ro