Spotlight / O absurditate: ideea lui Dragnea de a desfiinţa taxa TV (Imagine: Alexandru Solomon/ Arhiva Mediafax Foto)

Proiectul de lege a lui Liviu Dragnea referitor la eliminarea a peste 100 de taxe conţine şi o bombă cu ceas care a trecut aproape neobservată – cu excepţia unui protest ActiveWatch -, dispariţia taxei TV. Dacă nu e vorba de o petardă electorală, TVR va rămâne nu numai fără bani, ci şi la sub controlul politicului. Dacă, pur şi simplu, va mai rămâne.

Să vedem întâi ce pierde TVR dacă abonamentele dispar. În 2015, instituţia publică a avut venituri de 112,7 milioane de euro, din care aproape trei sferturi (75,2 milioane) din taxe. Restul banilor vin din alocaţii bugetare (27,7 milioane), care acoperă diferite costuri tehnice, şi într-o măsură foarte mică (4,6 milioane) din publicitate. Cu alte cuvinte, TVR, care oricum pierde bani, ar intra într-un colaps financiar total, prin intermediul unui simplu paragraf de lege, care nu spune nimic despre o eventuală completare a veniturilor instituţiei publice şi nici nu pare a fi fundamentat de vreun scenariu de business. În termeni economici, desfiinţarea taxei e pur şi simplu destructivă, într-o situaţie în care TVR ar avea mare nevoie de un plan de reorganizare făcut cu cap.

Dar să vedem şi cum sunt finanţate televiziunile publice în alte locuri. Ţările europene, care au servicii publice celebre şi dominante ca BBC sau France Televisions, percep taxe TV mult mai mari decât abonamentul din România. BBC-ul costa în 2014 în jur de 179 de euro pe an pentru fiecare cămin, iar televiziunea publică franceză, în jur de 133 de euro. În România, taxa TV e ceva mai mică de 11 euro pe an. Ţările nordice sunt pe primele locuri în top, cu costuri de 365 de euro (Norvegia) sau 327 de euro (Danemarca). Calitatea televiziunii publice din aceste locuri e binecunoscută. În principiu, în Europa, cu cât plăteşti mai mult, cu atât ai mai mult.

La capătul celălalt sunt în principiu ţări din afara Europei. În SUA, cele mai importante reţele, NBC, ABC, CBS şi Fox, sunt private, fiindcă aşa s-a dezvoltat televiziunea acolo. PBS, instituţia publică, este finanţată de Congresul SUA cu o sumă relativ mică raportat la întreaga piaţă, 445 de milioane de dolari în 2014. PBS are ratinguri mult mai mici decât televiziunile comerciale, dar se distinge în programe ne-comerciale de felul ştirilor, al emisiunilor de investigaţii sau al documentarelor. Televiziunile publice sunt finanţate de guvern de regulă în ţările din afara Europei, ca Iranul, China sau Vietnamul. Ţările europene fără taxă TV se numesc Estonia, Luxemburg sau Monaco. Singura televiziune cu reputaţie finanţată, pe continentul nostru, de guvern e RTVE, din Spania.

Un exemplu mai apropiat de România, Ungaria, arată şi de ce. Acolo, MTV o duce din ce în ce mai prost, după ce în 2002 guvernul a decis să achite el taxa în locul plătitorilor privaţi, iar în 2009 aceasta a fost scăzută cu 30%, din cauza crizei. Mai nou, după formarea faimosului Consiliu Media, care are atribuţii de cenzor, şi după ofensiva lui Orban împotriva libertăţii de expresie, situaţia MTV s-a deteriorat şi acuzaţiile de părtinire politică sunt tot mai dese. E un scenariu relevant pentru ceea ce s-ar putea întâmpla şi în România – dar la felul cum se prezintă cifrele la noi, degringolada ar fi mai abruptă, dacă nu totală.

Cu alte cuvinte, legea lui Dragnea scoate România din Europa, la capitolul televiziune, şi ameninţă serios însăşi existenţa TVR. Singura speranţă vine din faptul că Dragnea, cu cele 100 de taxe ale lui, nu pare să vorbească serios şi a depus iniţiativa înaintea campaniei. Dar la felul deranjat cum legiferează Parlamentul nostru, atunci când adoptă tacit diferite absurdităţi, nu e cazul să o trecem cu vederea.