SRI: 28.784 - numărul total de mandate de securitate naţională solicitate în perioada 2004 - 2016

SRI: 28.784 - numărul total de mandate de securitate naţională solicitate în perioada 2004 - 2016

Serviciul Român de Informaţii precizează că numărul total de mandate de securitate naţională (iniţiale, prelungiri şi completări) solicitate de SRI în perioada 2004 - 2016 a fost de 28.784.

Precizările SRI vin ca urmare a discuţiilor din spaţiul public referitoare la interceptări.

Potrivit unui comunicat al SRI, "în perioada 11.12.2004 (dată la care a intrat în vigoare Legea 535/2004 ) şi 16.02.2016 (până la decizia CCR) numărul total de mandate de securitate naţională (iniţiale, prelungiri şi completări) solicitate de Serviciul Român de Informaţii a fost de 28.784, din care 9.292 iniţiale".

"Numărul de persoane ale căror drepturi şi libertăţi au fost restrânse, în condiţiile legii, în baza autorizaţiei eliberate de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost de 20.907. Pentru un număr de 17.182 de persoane aceste măsuri au fost prelungite câte trei luni, în condiţiile legii", precizează sursa citată.

De asemenea, SRI a solicitat pentru 16.175 de persoane, dintre cele 20.907 vizate de mandatele iniţiale, completări ale măsurilor tehnice dispuse iniţial de instanţa de judecată.

Aceste date au fost puse la dispoziţia Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, la solicitarea acesteia din noiembrie anul trecut, arată SRI.

"Judecătorii au dat mandate de siguranţă naţională la solicitarea procurorilor pentru 20.907 persoane", mai spune sursa citată.

Peste şase milioane de persoane au fost interceptate în perioada 2005 - 2016, a afirmat joi preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, Claudiu Manda, citând un raport elaborat de comisie.

"Una dintre concluziile raportului comisiei este că restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate de Constituţie, a fost făcută la scară largă, folosind în mod abuziv aceste instrumente legale, respectiv mandatele de securitate naţională, mandatele de supraveghere tehnică sau autorizaţiile de supraveghere tehnică pe care le stabilesc procurorii. Avem la comisie o serie de date care arată că avem o creştere a mandatelor de securitate naţională, de la 1.395 în anul 2005 până la 3.701 mandate în anul 2013, adică aproape de trei ori faţă de anul 2005. La nivelul mandatelor, per total de acte de autorizare şi de supraveghere avem creşteri de la 5.000 în 2005, 8.000 în 2006, până la cifre de peste 44.000 în anul 2014, respectiv peste 51.000 în anul 2015, iar în 2016, odată cu apariţia deciziei CCR, vorbim de un număr total de 12.000 pentru că se referă doar la primele două luni. Totalul acestor acte de autorizare şi supraveghere în perioada 2005 - 2016 înseamnă peste 311.000 de mandate. În contextul în care pe un mandat de supraveghere, aşa cum am văzut şi am auzit la comisie, putem să ne gândim că vorbim de o medie de 20 de persoane sau de posturi interceptate, putem să gândim că au fost mai mult de 6 milioane de persoane care au fost interceptate în toată această perioadă", a spus Manda, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că cifra de 6 milioane se referă numai la mandatele puse în aplicare de SRI, dar au mai existat şi mandate puse în aplicare de DNA, iar în aceste condiţii numărul celor interceptaţi creşte. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale