Cum gestionăm expunerea corporală în relația cu copilul? Psihologii vorbesc despre imagine de sine, limite sănătoase și sensibilitatea etapelor de dezvoltare ale acestuia. În primii ani, corpul părintelui devine reper și sursă de învățare pentru cel mic, iar gesturile aparent banale, precum baia sau schimbatul hainelor, pot modela relația copilului cu propriul corp. Cu timpul, apare nevoia de intimitate, autonomie și de reguli clare, construite cu respect și prezență.

„Ca psiholog clinician și mamă a doi copii, am observat că discuțiile despre nuditate în familie trezesc emoții puternice și discuții aprinse, de la rușine, la îngrijorare, până la relaxare totală. În primii ani de viață, corpul părinților este pentru copil o referință și o sursă de curiozitate firească. O nuditate neutră din partea părinților, lipsită de conotații sexuale, poate contribui la formarea unei imagini corporale sănătoase, la acceptarea diversității fizice și la normalizarea unor procese naturale, precum baia sau îmbrăcarea”, explică, pentru Adevărul, Ana Postelnicu, psiholog clinician.

„Nuditatea în sine nu este o problemă”

Conform spuselor sale, înainte de vârsta de aproximativ 4–5 ani, nuditatea nesexualizată (și cu părțile intime acoperite) în casă este adesea considerată acceptabilă și chiar benefică pentru copil, pentru a înțelege natura nonsexuală a corpului și a-și dezvolta o imagine sănătoasă despre sine. „Pe măsură ce copilul crește, începe să apară nevoia de intimitate, copilul să nu se mai simtă confortabil să stea dezbrăcat în fața părinților, iar părinții sunt sfătuiți să respecte această nevoie. Nuditatea obișnuită (de ex., în timpul băii) poate transmite un mesaj pozitiv despre corp și diversitate corporală, atâta vreme cât nu este asociată cu conotații sexuale. Sunt și părinți care aleg să facă baie împreună cu copilul, însă aici am rezerve foarte mari dacă acest lucru este benefic sau nu, cu atât mai mult dacă este părintele de sex opus”, spune psihologul.

De altfel, ea atrage atenția asupra faptului că este important să rămânem echilibrați față de acest subiect, să fim relaxați în fața copiilor atunci când contextul o permite, dar să fim atenți la mesajele pe care le transmitem. „Nuditatea în sine nu este o problemă; lipsa dialogului despre corp, intimitate și limite este cea care poate crea dificultăți mai târziu. Sunt specialiști care spun că atâta timp cât copilul nu are o reacție puternică față de nuditate, e în regulă pentru copil. Eu aș spune că și blocajul, când copilul nu zice absolut nimic, este tot o reacție puternică. Așadar, să nu îi expunem de dragul expunerii, ci mereu să verificăm dacă ei au o nevoie reală să fie expuși la nuditate. Relația cu propriul corp se dezvoltă în multe feluri, iar nuditatea e doar o parte”, declară Ana Postelnicu.

Și pentru că este vară, adaugă psihologul, aș sfătui părinții să nu lase copiii dezbrăcați la plajă, indiferent de vârsta lor.

„Cred că nu este vorba despre a decide dacă «avem voie» sau «nu avem voie» să fim dezbrăcați în fața copiilor, ci despre a fi conștienți de etapa de dezvoltare în care se află copilul, de valorile pe care vrem să i le transmitem și de modul în care îi respectăm nevoile emoționale. Informarea, respectul reciproc și prezența în relația cu copilul sunt cele mai bune repere pentru a lua decizii sănătoase în acest sens”, continuă aceasta.

Ce spun și alți experți de pe mapamond

Un articol recent publicat în HuffPost oferă o perspectivă complementară: nuditatea accidentală sau ocazională în familie nu este o problemă atâta timp cât este gestionată cu naturalețe și fără conotații sexuale.

„Când nuditatea este tratată într-un mod relaxat și firesc acasă, acest lucru poate ajuta copiii să dezvolte o relație sănătoasă, lipsită de rușine, cu propriul corp”, explică psihologul Kanchi Wijesekera pentru HuffPost.

Tot ea subliniază că normele familiei privind intimitatea evoluează natural odată cu vârsta copilului: de la curiozitate și deschidere în primii ani, la nevoia de autonomie și spațiu personal începând cu vârsta preșcolară.

Psihologul Reena Patel susține, la rândul ei, că în jurul vârstei de 4 ani este recomandabil ca părinții să înceapă să se acopere în prezența copilului. Totul ține de preferințele familiei, dar și de maturitatea copilului.

Semnalele pe care nu trebuie să le ignori

Psihologul american Adolph Brown recomandă părinților să fie atenți la reacțiile copiilor:

„Dacă sunt dezgustați, țipă «stânjenitor» de jenă sau fug, aveți deja răspunsul. Pe de altă parte, dacă își fac în continuare sandwich-ul cu unt de arahide și gem ca și cum nimic nu s-a întâmplat, înseamnă că se simt confortabil cu nuditatea.”

Chiar și lipsa unei reacții poate transmite un disconfort interior, așa cum a menționat și Ana Postelnicu. De aceea, specialiștii recomandă dialog, empatie și respectarea limitelor de ambele părți.

Fără rușine, dar cu reguli clare despre consimțământ

Un punct esențial în ambele perspective este educația timpurie despre intimitate și consimțământ. Copilul trebuie să înțeleagă ce este potrivit, cui i se permite să vadă corpul său și ce înseamnă atingerea sigură.

„Este esențial ca cei mici să învețe să-și protejeze propriul corp și să recunoască ce înseamnă un contact sigur”, atrage atenția Adolph Brown. De asemenea, el recomandă evitarea oricăror comentarii negative despre propriul corp în prezența copiilor:

„Copiii vor învăța totuși aprecierea diversității formelor și dimensiunilor în funcție de modul în care adulții se acceptă pe ei înșiși sau își exprimă iubirea de sine.”

Nu e despre «avem voie» sau «nu avem voie», ci despre respect și context

Fie că este vorba despre o întâmplare accidentală sau despre o normă de familie, nuditatea în fața copilului trebuie gândită în context: vârsta copilului, reacțiile lui, valorile familiei, dar și mesajele pe care vrem să le transmitem despre corp, rușine și intimitate.

„Dacă te simți vreodată nesigur(ă), ai încredere în instinctul tău și fii atent(ă) la reacțiile copilului tău. Copiii sunt destul de buni în a transmite când sunt pregătiți pentru mai multă intimitate”, conchide Kanchi Wijesekera.