Stanomir: Conversaţiile soldaţilor ruşi cu consoartele despre ce trebuie să fure din casele jefuite - o continuitate istorică

Conversaţiile soldaţilor ruşi din Ucraina cu soţiile despre ce trebuie să fure din casele jefuite reprezintă o "continuitate istorică", a declarat miercuri profesorul universitar Ioan Stanomir, subliniind că un regim precum cel al lui Vladimir Putin reprezintă "unul dintre avatarurile" în care "energia infernală" a comunismului se poate regăsi.

"Despărţirea de comunism, dacă nu este realizată, poate produce efecte la decenii după dispariţia sa. Lumea a fost consternată să vadă că soldaţii ruşi din Ucraina sunt pasionaţi de treningurile pe care le fură, de televizoare şi au conversaţii cu consoartele lor de ce trebuie să fure din casele jefuite. Este un accident? Aş spune că nu. Este mai degrabă o continuitate istorică. Pentru că în momentul în care Lenin şi colegii săi au dat drumul acestei energii destructive fără precedent în istoria umanităţii ei au creat un imens precedent de care cei care săvârşesc astăzi atrocităţile în Ucraina ţin seama aproape inconştient", a spus Stanomir, la Bookfest.

Stanomir, care a participat la standul Humanitas la lansarea volumului "Reflecţii despre comunism", de Thierrry Wolton, consideră că "în momentul în care ţi se explică că omul din faţa ta nici măcar nu mai este om şi trebuie deposedat de tot, de la demnitate până la proprietate, piedicile morale încetează să mai aibă vreo relevanţă".

"Şi, de fapt, nici nu este corect să vorbim de piedici morale, pentru că există două tipuri de morală: există o morală comunistă şi există o morală reacţionară. Iar binele şi răul sunt întotdeauna legate de un context al luptei de clasă şi al forţelor care animă societatea. Încât atunci când vedem aceste monstruozităţi care se petrec în vecinătatea noastră imediată trebuie să înţelegem un lucru elementar: continuitatea comunismului este încă şi mai perversă decât ne putem imagina, iar un regim precum cel al lui Vladimir Putin, atât de capitalist în aparenţă, este, alături de cel al Republicii Populare Chineze, unul dintre avatarurile în care această energie infernală a comunismului se poate regăsi", a mai spus Ioan Stanomir. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 „Aș fi putut să am doar grădinița sau 4 clase”. Aroganța șefului CJ Ilfov, Hubert Thuma, în scandalul CV-ului: „Am fost ales de oameni”

4 Dezvăluirile unui fost ofițer KGB din culisele presupusei acțiuni de kompromat împotriva lui Trump la Moscova

5 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”