Start-Up Nation: Antreprenorii care vor să obţină 200.000 de lei se pot înscrie de marţi, 19 iulie. Cum se vor finanţa cererile

Start-Up Nation: Antreprenorii care vor să obţină 200.000 de lei se pot înscrie de marţi, 19 iulie. Cum se vor finanţa cererile

„De mâine, cea de-a treia ediţie a programului Start-Up Nation devine realitate! Antreprenorii, care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează, au posibilitatea de a obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. Înscrierile se vor putea efectua exlusiv online, până la începutul lunii septembrie. Pe această cale, le mulţumesc tuturor partenerilor implicaţi în implementarea acestei măsuri aşteptate cu mult interes de sectorul IMM şi, nu în ultimul rând, doresc să le urez mult succes aplicanţilor! La dispoziţia dumnealor stă şi un număr de call center, respectiv 0219059, la care pot apela pentru asistenţă", a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Un aspect important de care beneficiarii programului trebuie să ţină cont, aşa cum prevede procedura de implementare, se referă la obligativitatea achiziţionării a două plăcuţe informative. Acestea vor fi plasate astfel:

- o plăcuţă în interiorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepţie, secretariat, loc de aşteptare etc);

- o plăcuţă în exteriorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienţi, pe lângă spaţiul unde se desfăşoară activitatea (faţada stradală, intrare în clădire etc).

Dimensiunea plăcuţelor informative va fi A3, modelul fiind personalizat în funcţie de Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE) de care aparţine sediul social al beneficiarului.

În cadrul programului, amintim că cererile vor fi finanţate în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii:

• Pentru aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului: Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului;

• Pentru aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea a două locuri de muncă prin intermediul programului: Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Pentru anul curent, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520.031.000 lei, din care 500.000.000 lei pentru Pilonul I Start-up Nation România şi 20.031.000 lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora. Aplicanţii nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...