Statele Unite aprobă vânzarea a opt avioane F-16 către Bulgaria

Executivul american a anunţat luni că a aprobat vânzarea a opt avioane de luptă F-16 către Bulgaria pentru a întări securitatea acestui membru NATO, pe fondul războiului iniţiat de Rusia în Ucraina, transmite AFP.

Departamentul de Stat al SUA a declarat într-un comunicat că a notificat Congresul Statelor Unite despre intenţia de a vinde Bulgariei aceste avioane de vânătoare, precum şi muniţii, contra sumei de 1,67 miliarde de dolari.

Potrivit diplomaţiei SUA, vânzarea de F-16 va îmbunătăţi capacitatea Bulgariei de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, permiţând forţelor aeriene bulgare să desfăşoare în mod regulat avioane de luptă moderne în regiunea Mării Negre.

Întărirea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice face parte din strategia Washingtonului de a răspunde invaziei ruse în Ucraina.

Această vânzare ar putea relansa speculaţiile despre transferul în Ucraina a aeronavelor de luptă de fabricaţie sovietică pe care le deţine Bulgaria.

Pentagonul pare să respingă această pistă. Purtătorul său de cuvânt, John Kirby, întrebat despre acest subiect, a îndemnat să nu tragă astfel de concluzii."Ar fi o interpretare greşită", a asigurat el.

Conducerea Ucrainei le cere partenerilor săi occidentali avioane de tip Mig-29, pe care armata sa ştie să le piloteze şi care sunt deţinute de câteva ţări din Europa de Est. Un posibil transfer al unor astfel de avioane din Polonia a fost discutat la începutul lunii martie, înainte ca Statele Unite să se opună, de teamă că Rusia ar putea vedea o implicare directă prea mare a NATO în conflict. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …