Statele Unite îngrijorate de o apropiere între Africa de Sud şi Rusia

Statele Unite îngrijorate de o apropiere între Africa de Sud şi Rusia

Casa Albă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o posibilă strângere a relațiilor bilaterale între Africa de Sud și Rusia, ca răspuns la un apel al mai multor membri ai congresului care urmăresc aplicarea de sancțiuni Pretoriei, conform Agerpres.

Foto: Casa Albă Sursă: Shutterstock

"Împărtăşim preocupările Congresului cu privire la un potenţial parteneriat de securitate între Africa de Sud şi Rusia", a declarat jurnaliştilor Judd Devermont, responsabilul cu regiunea Africii subsahariană al Casei Albe.

Declarația vine după acuzația recentă a ambasadorului american la Pretoria, Reuben Brigety, la adresa guvernului sud-african că a furnizat arme Rusiei, ţară care de mai bine de un an duce o ofensivă militară împotriva Ucrainei, declanşând proteste aprige în SUA.

Potrivit ambasadorului american, un cargou rus a acostat în decembrie în apropiere de Cape Town înainte de a se întoarce în Rusia încărcat cu arme şi muniţie.

Într-o scrisoare, membrii ai congresului american au cerut ca Africa de Sud să nu se mai bucure de beneficii comerciale în temeiul AGOA (African Growth and Opportunity Act, Legea privind creşterea şi oportunităţile de dezvoltare în Africa) prin care SUA ajută economic state africane.

Prin intermediul legii AGOA, care expiră în 2025, SUA acordă acces privilegiat pe piaţa americană ţărilor africane care îndeplinesc anumite criterii ce țin de valorile democratice.

Conform aleşilor americani o astfel de livrare de armament și muniție, dacă va fi dovedită, ar încălca sancţiunile americane şi au lansat un apel ca următoarea reuniune în cadrul AGOA programată în Africa de Sud să fie mutată într-o altă ţară.

Judd Devermont, responsabilul de la Casa Albă, nu s-a pronunţat asupra sancţiunilor, dar a asigurat că "legea este foarte clară cu privire la ceea ce trebuie să facem şi asta nu se va schimba pentru Africa de Sud".

Molly Phee, responsabilă pentru Africa în cadrul Departamentului de Stat, a spus că se aşteaptă ca Africa de Sud să respecte politica de lungă durată de ţară nealiniată. "Ne aşteptăm ca Africa de Sud să respecte această politică privind acest conflict teribil din Europa", a spus ea.

Africa de Sud, apropriată de Kremlin din epoca luptei împotriva apartheidului, a refuzat să condamne invazia Ucrainei în februarie 2022, susţinând că doreşte să rămână își păstreze poziția de țară neutră.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Bombardiere strategice americane B-52H au înconjurat enclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică

2 Horoscop joi, 30 mai. Racii sunt prea curioşi, iar fecioarele nu se pot concentra

3 N-o să vă vină să credeți, dar acest articol a fost publicat în revista SRI...

4 VIDEO Surpriză de proporții, drona care ar fi lovit radarul din Rusia ar fi de fabricație portugheză

5 O lege mai mult decât interesantă promulgată de președintele Iohannis...