ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 17 MARTIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 17 MARTIE

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de activitatea procurorilor de la DNA și DIICOT, afirmând că nu crede că va fi solicitată revocarea din funcție a lui Augustin Lazăr și Laurei Codruța Kovesi.

* Procurorii DIICOT au efectuat 18 percheziții, dintre care 12 la Timișoara și 6 la Suceava, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări de cămătari, prejudiciul în acest caz ridicându-se la aproximativ 3,5 milioane euro. În acest dosar se efectuează cercetări față de 17 suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, evaziune fiscală și spălare de bani.

* Curtea de Apel București a decis ca Ronnen Herscovici, tânărul de 22 de ani care în urmă cu o săptămână a târât un polițist cu mașina, să rămână în arest preventiv. CAB a respins contestația șoferului și a menținut decizia de arestare dată de Tribunalul București pe 11 martie.

* Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu susține că volumul record de credite de angajament reprezintă problema bugetului pe acest an, punctând că acest ''buget paralel'' va ține pe loc sau chiar va dezumfla cheltuielile curente în viitor.

* Un incubator performant, în valoare de 45.000 de lei, destinat copiilor care se nasc prematur, va fi donat de Organizația Salvați Copiii Maternității Filantropia.

* Ministerul Culturii și Identității Naționale anunță începerea demersurilor oficiale în vederea consolidării și restaurării Muzeului Național "George Enescu" — Palatul Cantacuzino, prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...