ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 19 IUNIE

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a fost audiat la DNA, în calitate de martor. "Nu sunt eu principalul actor. Este o cercetare ''in rem'' în care am calitatea de martor. (...) Au vrut (procurorii - n.r.) să știe dacă cunosc o anume speță", a spus Niculae Bădălău, la ieșirea de la DNA.

* Și senatorul PSD Adrian Țuțuianu s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. El a afirmat, după audiere, că a dat declarații în calitate de martor și nu are nicio legătură cu faptele anchetate de procurorii anticorupție.

* Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările difuzate duminică seară și atribuite procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru. El a precizat că urmează să se efectueze verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii cu privire la săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

* Anterior, ministrul demisionar al Justiției, Tudorel Toader, a afirmat că nu are pârghiile necesare pentru a verifica veridicitatea înregistrărilor în care apare procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, adăugând că va apela la Inspecția Judiciară pentru acest lucru.

* Liberalii s-au reunit, la Parlament, în prima ședință de Birou Executiv, după Congres, urmând să decidă poziționarea partidului cu privire la moțiunea de cenzură depusă de PSD.

* Elevii de clasa a VIII-a susțin proba la Limba română. Ei au avut de rezolvat la primul subiect cerințe pe baza unui fragment din poezia "Ploaia" de Magda Isanos. La cel de-al doilea subiect li s-a cerut să rezolve cerințe plecând de la fragmentul din textul "Cel mai rapid de pe pământ", publicat în revista Terra Magazin, și au avut de redactat o narațiune de 150 — 300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei întreceri sportive.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană