ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 29 IUNIE

Miniștrii propuși în noul Guvern au fost audiați în comisiile de specialitate din Parlament, primind aviz favorabil. Ulterior, aceștia vor fi supuși votului plenului Parlamentului.

* Parlamentarii PMP nu vor participa la ședința Parlamentului de învestire a Cabinetului Tudose, un guvern 'care produce șoc și groază', a anunțat președintele PMP Traian Băsescu.

* Premierul Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării de către senatori și deputați a moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului său.

* Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Argeș, suspectat de propagandă teroristă în favoarea DAESH și intenție de a organiza un atentat la o bază militară din România, a fost prins de procurori și dus la sediul DIICOT Pitești pentru audieri, potrivit reprezentanților instituției. Procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că bărbatul din Argeș acuzat de propagandă jihadistă avea complici în străinătate, iar acesta riscă 20 de ani de închisoare.

* Magistrații de la Curtea de Apel București au decis să repună pe rolul instanței dosarul în care fostul primar al sectorului 2 Neculai Onțanu este acuzat de luare de mită.

* Educației despre Holocaust trebuie să i se acorde și pe viitor locul cuvenit, a declarat, într-un mesaj transmis cu prilejul comemorării a 76 de ani de la Pogromul din Iași, președintele Klaus Iohannis.

AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Georgiana Tănăsescu)


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

4 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?

5 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist