ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 9 OCTOMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 9 OCTOMBRIE

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, Nicolae Lohon, a declarat joi pentru AGERPRES că au fost reținute pentru 24 de ore 16 dintre cele 22 de persoane audiate în urma a 54 de percheziții domiciliare efectuate miercuri în 14 județe și municipiul București.

* Un proiect pilot intitulat "Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității", care urmează să fie implementat de Reprezentanța UNICEF la București și Consiliul Județean Bacău, va fi lansat vineri. Proiectul se dorește a fi un model de servicii sociale de prevenție, bazate pe comunitate și adresate copiilor vulnerabili și familiilor acestora din 50 de comune ale județului, prin implicarea autorităților locale, societatea civilă și familii, a declarat joi, pentru AGERPRES Dana Pricopie, purtător de cuvânt al CJ Bacău.

* Încă doi zimbri din Rezervația Hațeg-Slivuț au murit, cel mai probabil din cauza bolii limbii albastre, numărul exemplarelor decedate în acest loc, în ultima lună, ajungând la cinci. "Sunt două femele, una de 15 ani și una de doi ani, care au murit în cursul zilei de miercuri. Medicii veterinari erau în rezervație când a avut loc acest incident și, din primele observații, cauza principală a decesului ar putea fi boala limbii albastre", a declarat joi pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Hunedoara, Horia Golea.

* Perchezițiile efectuate în cursul zilei de miercuri în județul Bistrița-Năsăud la 15 persoane bănuite de furt au dus la depistarea și ridicarea mai multor bunuri și bani a căror proveniență nu a putut fi justificată, precum și a două arme neletale, deținute ilegal, și a unor substanțe susceptibile a fi droguri, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

* Filiala Arad a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii organizează, vineri și sâmbătă, conferința "Tradiție și inovație în zona de Vest a României — Investim cu fonduri europene și sprijin guvernamental", a informat joi Mihaela Breaz, director al CNIPMMR Arad.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

4 VIDEO Voi ați văzut ce se întâmplă cu mașinile electrice în Germania?

5 „Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”