ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 19 IUNIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 19 IUNIE

Parlamentarii liberali vor fi prezenți miercuri la dezbaterea moțiunii de cenzură a PSD, dar nu vor vota, a anunțat președintele PNL, Ludovic Orban.

* Senatorul PSD Eugen Teodorovici a declarat că va vota moțiunea de cenzură, aceasta fiind o decizie normală pentru ca ceea ce se întâmplă să înceteze, menționând că politica nu se face pe bază de prietenie.

* Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că liderii PSD și ALDE au avut luni 'discuții exploratorii' cu reprezentanții UDMR.

* Deputații aparținând minorităților naționale vor fi prezenți la moțiunea de cenzură și vor vota așa cum vor crede de cuviință, a anunțat, luni, liderul grupului Varujan Pambuccian.

* Ședința de plen a Camerei Deputaților a fost înlocuită cu activitate în comisiile parlamentare, fiind astfel modificat programul deputaților, potrivit unei decizii a Biroului permanent.

* Direcția Națională Anticorupție a anunțat că în cazul înregistrărilor cu Laura Codruța Kovesi apărute în presă a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a aprecia asupra necesității sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. DNA a sesizat și Inspecția Judiciară în legătură cu aceste înregistrări.

* Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov să fie audiat pe 4 septembrie în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. Vâlcov s-a prezentat luni la Instanța supremă, însă el a cerut permisiunea să părăsească sala de judecată, motivând că se simte rău. Instanța a fost de acord ca el să plece, urmând să fie audiat de judecători la termenul din 4 septembrie.

* Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a transmis o scrisoare Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 în care precizează că, pe 6 decembrie 2009, nu a luat cunoștință de niciun fel de date, informații, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activității comisiei.

AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro