ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 6 APRILIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 6 APRILIE

Președintele Klaus Iohannis a declarat că, într-o societate democratică, solidă, majoritatea și opoziția trebuie să acționeze pentru interesul public, subliniind că acest angajament trebuie să vină întotdeauna înaintea mizelor oricăror confruntări politice.

* Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, a afirmat că, în democrație, majoritatea trebuie să respecte statul de drept și a punctat că recurgerea sistematică la boicot din partea opoziției poate duce la o deteriorare a climatului politic. La rândul său, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a declarat că majoritățile instalate la putere după alegeri democratice sunt sigure pe legitimitatea lor, dar au și tendința de a impune anumite opțiuni societății, indiferent de cerințele privind transparența și incluziunea. Declarațiile au fost făcute la Conferința internațională "Interacțiunea între majoritatea politică și opoziție într-o democrație", care are loc la Palatul Cotroceni.

* Ministerul Sănătății a cumpărat doze de vaccin hexavalent (DTPa-VPI-HiB-HB) cu peste 88 de milioane de lei și de vaccin hepatitic B pediatric, cu aproape 150.000 de lei, potrivit unor anunțuri publicate în SEAP.

* Suedia este oaspete de onoare al ediției din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo, în perioada 24 — 28 mai.

* Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că Guvernul trebuie să legifereze mai puțin prin OUG și să trimită proiectele de lege la Parlament, actuala coaliție guvernamentală făcând "eforturi" în acest sens.

* Procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureș al DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de trei foști directori din cadrul Societății Naționale a Gazelor Naturale Romgaz — sucursala Târgu Mureș, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 2,6 milioane de lei.

* Premierul Sorin Grindeanu va vizita vineri Fabrica Ford din Craiova. Cu această ocazie, șeful Executivului va avea o întrevedere cu Steven Armstrong, vicepreședinte și director operațional al Ford Europa.

AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”