Stolojan, primul GREU care îl CRITICĂ pe Iohannis

Stolojan: Din păcate, n-am avut un răspuns cum trebuie din partea Preşedinţiei la OUG privind renunţarea la doctorat.

Preşedinţia nu a răspuns "cum trebuie", după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa privind renunţarea la doctorat. O spune la RFI  europarlamentarul Theodor Stolojan (PNL). Executivul a adoptat recent un act normativ ce permite renunţarea la titlul de doctor. Asta după ce premierul Victor Ponta anunţase anterior că renunţă la acest titlu.
Theodor Stolojan crede că "acest Guvern nu mai are credibilitatea de a face reformele pe care România trebuie să le facă. A demonstrat-o nu o dată, a demonstrat-o de mai multe ori. Uitaţi-vă cum s-a luat hotărârea în Parlamentul României de reducere a impozitului pe construcţiile speciale, cu ce precizări s-a venit la legea respectivă, care a acţionat un an de zile, cât de mult s-au făcut intervenţii din sectorul privat la fostul ministru al Finanţelor, pentru a clarifica modul de aplicare a acestui impozit pe construcţiile speciale. Un minister şi un Guvern care au refuzat sistematic un an de zile să facă aceste precizări, care iată, abia acum s-au făcut printr-o lege în Parlamentul României. Deci suntem în relaţie cu un Guvern care este lipsit de credibilitate şi în general opac la tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri din România".

Întrebat cum vede coabitarea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta, în condiţiile în care unii analişti îi reproşează şefului statului lipsa de fermitate faţă de prim-ministru, europarlamentarul a răspuns: "Indiferent ce relaţie ai, personală sau de partid, ideologică, cu un prim-ministru, primul-ministru cu preşedintele trebuie să coopereze (...). Problema este însă că preşedintele având ultimul cuvânt în materie de legislaţie, sigur şi acela limitat, are şi trebuie să aibă obligaţia de a lua poziţie oricând apare o încălcare a unor norme dacă vreţi şi morale, aşa cum s-a întâmplat de exemplu cu această Ordonanţă prin care primul-ministru poate renunţa la titlul de doctor, fără nici un fel de consecinţă şi unde din păcate, cred că n-am avut un răspuns cum trebuie din partea Preşedinţiei, până în prezent".




populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR