PSD propune ca salariile bugetarilor care câștigă mai mult decât președintele țării să fie supraimpozitate.

Theodor Stolojan taxează soluția avansată de social-democrați: ”Nu mi se pare bună deloc, pentru că dacă consider că bugetarii au salarii prea mari, trebuie să revizuiesc toată schema de salarizare a bugetarilor din România, nu mă apuc să creez un sistem special de impozitare numai pentru anumiți bugetari care depășesc o anumită sumă. Ori am un sistem de impozitare care privește absolut toți oamenii care realizează venituri în România ori dacă am o problemă cu salariile mari de la anumiți bugetari, revăd schema de salarizare aplicată în toate instituțiile publice finanțate din bugetele publice ale României”.

Reporter: Premierul Nicolae Ciucă nu a respins propunerea PSD, el a cerut o analiză de la Ministerul de Finanțe. Totuși, ca lider al Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă nu ar fi trebuit să respingă din start această supraimpozitare ce ar pune practic în discuție cota unică? Nu de alta, dar cota unică este un fel de marcă înregistrată a PNL. În plus, dacă ați accepta varianta social-democraților, ați confirma practic faptul că PSD comandă, iar liberalii execută.

Theodor Stolojan: În primul rând, premierul Ciucă procedează corect, în sensul hai, domnule, să vedem punctele de vedere vizavi de o propunere. Nu poți dintr-un foc să respingi o propunere făcută de un partid aflat la guvernare, chiar dacă este PSD partidul respectiv, faci o analiză, vii cu contraargumente și spui de ce nu ești de acord cu un asemenea sistem. Încă o dată, este contraproductiv să te apuci să scoți legi numai pentru anumite poziții din schema bugetară.

Reporter: O eventuală nouă lege a salarizării în sistemul bugetar ar lua mult timp, pe când gaura din buget e acum. Ce fel de soluții pot fi luate pe termen scurt?

Theodor Stolojan: Pe termen scurt, ați văzut soluția, să reducem 20 de miliarde, dar cu niște condiții, să nu ne atingem de salarii, să nu ne atingem de investiții. După părerea mea, această manieră de abordare nu este realizabilă și vă explic de ce. Dacă iei toate cheltuielile bugetului consolidat, deci toate bugetele publice la un loc și scazi din ele salariile, investițiile, cheltuielile pentru dobânzi la datoria publică, cheltuielile finanțate din fondurile europene, îți mai rămân vreo 112 miliarde. Or 20 de miliarde din 112 miliarde, ca să scazi, nu poți să realizezi o asemenea scădere, care înseamnă aproape 18%. Or orice instituție publică care se apucă doar și taie de la bunuri și servicii poate produce o risipă mult mai mare decât ceea ce vrem să realizăm. În 1936, un mare economist român, Virgil Madgearu, spunea următorul lucru: dacă vrei să elimini excesul de grăsime, ai grijă să nu tai nervii sau mușchii, că sistemul nu mai e funcțional. Ca să vă dau un exemplu: cheltuială curentă înseamnă reactivii într-un laborator chimic de cercetare sau mai știu eu ce laborator. Am tăiat reactivii, înseamnă o risipă de salariu, pentru că doctorul sau cercetătorul stă, că nu poate lucra, că n-are reactivi, dar îi plătești salariul, înseamnă o risipă, că am cumpărat echipamente și nu le pot utiliza, că n-am reactivi, pentru că i-am tăiat, că fac parte din bunuri și servicii (...). Ca o concluzie, o reducere mai mare de cheltuieli nu poate fi făcută decât în cadrul unei strategii, în care regândești instituția: ce atribuții are, la ce trebuie să renunțe, cum trebuie să reorganizezi. Nu poți să reduci 18% sau 20% din cheltuieli, fără o strategie (...).

Reporter: Guvernul vrea acum să înghețe angajările la stat, după ce într-un singur an a angajat mii de oameni în sectorul bugetar, de multe ori pe criterii netransparente, pe tot felul de cumetrii, oameni fără o pregătire potrivită cu posturile respective. A venit acum nota de plată?

Theodor Stolojan: Categoric că vine și nota de plată. Gândiți-vă numai, iată, s-a început o discuție care e foarte veche în România vizavi de unitățile teritorial-administrative. O Românie care are comune care au mai rămas cu două-trei mii, patru mii de locuitori, dar care menține un aparat în primării care trebuie finanțat tot timpul cu bani din bugetul de stat, deci din veniturile generale ale țării, deci unități teritorial-administrative care din veniturile proprii nu-și acoperă nici măcar salariile respective. Încă o dată, noi, în România, suntem restanți cu reforme care trebuiau efectuate în secolul trecut.