Stoltenberg și Trump au vorbit despre importanța creșterii bugetelor pentru apărare ale statelor NATO

Stoltenberg și Trump au vorbit despre importanța creșterii bugetelor pentru apărare ale statelor NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat vineri că a avut "o bună discuție" la telefon cu președintele ales al SUA, Donald Trump, despre viitorul Alianței și importanța "unei creșteri a cheltuielilor de apărare" ale statelor aliate, transmite AFP.

A fost prima conversație pe care Stroltenberg a avut-o cu Trump după alegerile desfășurate în SUA pe 8 noiembrie.

Stoltenberg l-a "felicitat pentru victorie și a spus că este nerăbdător să lucreze cu el și cu echipa sa însărcinată cu securitatea națională", a indicat NATO într-un comunicat.

"Amândoi au subliniat importanța ca NATO să se înscrie într-o traiectorie de durată" și au evocat politica Alianței în acest "nou mediu de securitate" marcat de amenințarea teroristă, se mai menționează în text.

Stoltenberg a postat și pe Twitter un mesaj în care afirmă că a discutat cu interlocutorul său despre importanța "unei creșteri a cheltuielilor de apărare" ale statelor membre NATO.

În prezent numai cinci dintre cei 28 de membri ai NATO (SUA, Marea Britanie, Polonia, Grecia și Estonia) alocă apărării un buget de cel puțin 2% din PIB, procent ce reprezintă pragul minim cerut de Alianță.

Jens Stoltenberg a amintit că respectarea acestei solicitări privind nivelul cheltuielilor militare a fost principala sa prioritate încă de când a preluat postul de secretar general al NATO, în anul 2014.

Într-un interviu acordat în luna iulie publicației The New York Times, la o întrebare legată de acțiunile amenințătoare ale Rusiei la adresa țărilor baltice, Trump a răspuns că, dacă Rusia le va ataca, atunci el va decide să le vină în ajutor numai după ce va analiza dacă aceste națiuni "și-au îndeplinit obligațiile față de noi".

Trump a mai spus atunci că aliații din NATO trebuie să-și sporească bugetele destinate apărării și să nu mai conteze pe "generozitatea" americană la acest capitol. "Îmi doresc să pot continua să respect alianțele încheiate, dar pentru aceasta aliații trebuie să înceteze să profite de generozitatea pe care Statele Unite nu și-o mai pot permite", a afirmat Trump când încă era doar candidat la președinție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

3 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!

4 USR a pierdut alegerile parlamentare în Câmpulung...

5 BREAKING Ce pondere vor avea partidele în Parlament și la ce scenarii de guvernare se lucrează deja