Stroe: Premierul Ciucă a primit derogare de vechime pentru a candida la funcţia de preşedinte al PNL

Biroul Executiv al PNL a stabilit, marţi, o derogare de la vechime astfel încât premierul Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte al partidului, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

Statutul Partidului Naţional Liberal prevede că, "în situaţii excepţionale, BEx poate aproba derogări de la vechimea prevăzută în Regulamentul privind cariera politică". De asemenea, se prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte al PNL dacă are o vechime de cel puţin 5 ani.

Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL în octombrie 2020.

Sâmbăta trecută, Florin Cîţu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL.

Prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur a devenit preşedinte interimar.

Congresul extraordinar al PNL pentru alegerea unui nou preşedinte al formaţiunii va avea loc duminică, de la ora 11,00, la Palatul Parlamentului.

Termenul pentru depunerea moţiunilor este stabilit pentru miercuri, ora 18,00, iar dezbaterile în cadrul comitetelor directoare judeţene vor trebui să aibă loc până vineri, ora 22,00. Un proiect de moţiune va fi acceptat dacă va avea susţinerea a cel puţin zece hotărâri de comitete directoare judeţene. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR