Stroe: Reglementarea pieței energetice încalcă norme europene. Dialogul din presă, pigmentat de un interes politic

Stroe: Reglementarea pieței energetice încalcă norme europene. Dialogul din presă, pigmentat de un interes politic

Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că întoarcerea la piața reglementată în energie, susținută de PSD, ar încălca reglementări europene și ar duce la blocarea pieței. 

Stroe spune că discuțiile purtate în presă sunt pigmentate de un interes politic FOTO Inquam Photos

Ionuț Stroe a explicat, potrivit News, că există discuţii privind găsirea unor soluţii pentru „aspectele perfectibile” ale ordonanţei pe energie, dar că, „în niciun caz nu am putea să stabilim prin această ordonanţă un preţ fix, mai mare decât cel reglementat de 0.68, care ar însemna practic o dublare”.

„Noi ne-am angajat în trecut să trecem de la această piaţă super, ultra reglementată la una liberalizată, care să producă competiţie şi să genereze preţuri mici. Întoarcerea la o piaţă reglementată este o întoarcere în timp care nu numai că încalcă o serie de reglementări europene sau angajamente asumate prin Tratatul de aderare dar ne-ar aduce şi o piaţă blocată care pe viitor ne-ar declanşa proceduri de infringement şi blocaj”, a mai spus Ionuţ Stroe. 

Dialogul pe energie dintre PNL și PSD, purtat în spațiul public 

În privința discuțiilor purtate prin intermediul presei, reprezentantul liberalilor a afirmat că „nu este niciun fel de blocaj, din păcate dialogul purtat prin intermediul presei este pe undeva pigmentat de un interes politic pe care unii îl au”, explicând că „în cadrul coaliţei nu s-a discutat în termeni concreţi de aceste lucruri”. „De asta, până a fi transformate în propuneri oficiale ale social-democraţilor, le-aş eticheta ca fiind idei generale. (..) Aşteptăm o propunere concretă”, a mai precizat Stroe. 

Întrebat dacă reglementarea pieţei energiei reprezintă o linie roşie pentru PNL, Ionuţ Stroe a arătat că depinde în ce sens văd social-democrații această reglementare a pieţei.

„Dacă îşi doreşte o reîntoarcere în trecut la nişte preţuri fixate de stat arbitrar sau dacă îşi doreşte pe o perioadă limitată în timp, un preţ fix, ceea ce se întâmplă şi în momentul de faţă”, a ecplicat purtărorul de cuvâtn liberal, susținând că PNL este deschis la discuții.

Stroe a mai precizat că PNL dorește să facă o politică serioasă nu să recurgă „la nişte lucruri care ar putea să afecteze iremediabil, pe termen lung, piaţa energiei”, susținând totodată că „întoarcerea la o piaţă reglementată în termeni absoluţi ar însemna pentru România un blocaj al acestei pieţe”.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al PNL vin în contextul în care social-democrații afirmă în continuare că este nevoie de o reglementare a pieței energetice, cel puțin temporară, iar discuțiile pe tema măsurilor în domeniu au încins spiritele între liberali și social-democrați. 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...