Studiu al cercetătorilor de la Institutul Pasteur: Coronavirusul circula și în Franța încă din luna ianuarie, cu intensitate mică

Studiu al cercetătorilor de la Institutul Pasteur: Coronavirusul circula și în Franța încă din luna ianuarie, cu intensitate mică

Coronavirusul SARS-CoV-2 circula pe teritoriul francez, mai ales în nordul țării, încă din luna ianuarie, cu intensitate redusă, la persoane asimptomatice sau cu simptome puține, deci cu mult înainte de valul de cazuri de la începutul lunii martie. Aceasta este concluzia unui articol postat de cercetătorii de la Institutul Pasteur pe site-ul de prepublicare bioRxiv, scrie publicația  Le Monde .

În Franța, supravegherea specifică a bolii Covid-19 a fost lansată pe 10 ianuarie 2020. Două săptămâni mai târziu, primele trei cazuri importate în Europa au fost diagnosticate pe teritoriul național.

Secvențializarea completă a 97 de tulpini virale, obținute din probe nazofaringiene sau spute, a fost realizată de Centrul Național de Referință (CNR) pentru virusurile respiratorii, din cadrul Institutului Pasteur (Paris). Primele tulpini de virus au fost secvențiate în Franța între 23 și 29 ianuarie. În acel moment, persoanele infectate erau cazuri importate din provincia Hubei (China). Alți pacienți, depistați în vestul și estul Franței, au călătorit în Italia. Toate probele biologice analizate de cercetători au fost colectate între 24 ianuarie și 24 martie.

Étienne Simon-Lorière și colegii săi au reconstruit un arbore filogenetic, luând în considerare și alte secvențe genetice prezentate de alte echipe internaționale, în special europene, asiatice și americane, pe site-ul GISAID care servește ca bază de date. Astfel, cercetătorii au reconstruit legăturile dintre virusuri și astfel au determinat diversitatea genetică a tulpinilor virale care au început să circule în Franța.

„Analizele noastre arată că variantele acestui virus nu mai circulă cu precădere în populația franceză astăzi (din cauza întreruperii lanțurilor de transmisie). Aceasta ne duce la concluzia că izolarea care a fost impusă acestor persoane infectate a fost eficientă deoarece aceste variante nu au reușit să se stabilească în Franța după primele cazuri simptomatice apărute în Ile-de-France, în Bretania și în Grand Est ”, spune Étienne Simon-Lorière.

În plus, cercetătorii au stabilit că marea majoritate a secvențelor genetice virale aparțin aceluiași grup. Cu alte cuvinte, aceste virusuri au o foarte mică diversitate genetică, iar caracteristicile comune ale lor fac posibilă gruparea în ceea ce biologii moleculari numesc cladă sau linie, în acest caz „linia G”. Astfel, aceste date arată că noul coronavirus circula deja în Franța metropolitană înainte de creșterea numărului de cazuri la nivel național, la începutul lunii martie.

Cercetătorii francezi dispun de una dintre cele mai vechi tulpini din Europa a virusului, din 19 februarie. „Acest virus provine de la o persoană care nu a călătorit în afara Franței și care nu a fost în contact cu persoane care s-au întors dintr-o călătorie. A locuit în Oise „, a spus virusologul Étienne Simon-Lorière. În plus, datele îi determină pe cercetători să creadă că coronavirusul circula în liniște în Oise, dar probabil și în alte regiuni, datorită observării mai multor variante care prezintă o diversitate genetică infimă. Cu alte cuvinte, „virusul a fost probabil introdus de mai multe ori în Franța”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...