Studiu: Expunerea la soare dimineața sau seara, la fel de riscantă. „Fals sentiment de siguranță”

Un studiu amplu, realizat de cercetători australieni, demontează convingerea populară că există anumite ore ale zilei când expunerea la soare fără protecție este sigură. Descoperirile sugerează că chiar și perioadele scurte petrecute în aer liber, în intervale considerate tradițional mai puțin periculoase, pot cauza daune pielii și spori riscul de dezvoltare a cancerului cutanat.

Publicate în revista științifică Photochemistry and Photobiology , concluziile cercetării efectuate de echipa Institutului de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din Australia subliniază că protecția solară ar trebui utilizată mai riguros, chiar și în timpul expunerilor la intensitate redusă a soarelui. Studiul, citat de Agerpres , care preia agenția Xinhua, contrazice percepția comună despre lipsa riscurilor dimineața devreme sau spre seară.

Și expunerea la soare dimineața și seara poate fi periculoasă. FOTO Shutterstock

Și expunerea la soare dimineața și seara poate fi periculoasă. FOTO Shutterstock

Doză totală de radiații, nu intensitatea, este factorul decisiv

Cercetătorii de la QIMR Berghofer au identificat doza totală de radiații ultraviolete (UV) acumulată drept factorul determinant al riscului, mai degrabă decât momentul zilei în care are loc expunerea.

„Poţi primi aceeaşi doză de radiaţii UV într-un interval scurt de timp la mijlocul zilei, sau într-un interval mai lung, dimineaţa devreme sau seara târziu. Cercetarea noastră a arătat că doza totală este cea care contează, nu cât timp durează până o primeşti. Oamenilor le poate fi indus un fals sentiment de siguranţă atunci când intensitatea razelor solare este slabă şi petrec prea mult timp în aer liber fără protecţie adecvată. Am demonstrat că acest lucru reprezintă o problemă în ceea ce priveşte leziunile cutanate.”

— Rachel Neale, profesor la QIMR Berghofer

Analizele efectuate au dezvăluit prezența leziunilor la nivelul ADN-ului și a reacțiilor de stres celular, indiferent de ritmul sau intensitatea expunerii la radiațiile UV. Specialiștii au monitorizat diverși biomarkeri, inclusiv proteina p53, cunoscută pentru asocierea sa cu deteriorarea ADN-ului.

Este remarcabil faptul că efecte nocive au fost înregistrate chiar și la niveluri de expunere care nu au determinat apariția arsurilor solare sau a înroșirii vizibile a pielii.

Expunerea repetată, cu efecte cumulative pe termen lung

Profesorul David Whiteman, coautor al studiului, avertizează asupra consecințelor pe termen lung ale expunerii repetate la niveluri aparent reduse de radiații solare. El subliniază că o astfel de expunere ar putea „avea un impact cumulativ asupra pielii şi poate duce la mutaţii care vor declanşa cancerul de piele”.

Deși lumina soarelui rămâne esențială pentru producerea vitaminei D și pentru o stare generală bună de sănătate, cercetătorii recomandă adoptarea unor măsuri de protecție solară consecvente. Acest lucru include aplicarea cremei de protecție chiar și în timpul expunerilor de scurtă durată sau atunci când intensitatea razelor UV pare scăzută.

Explorează subiectele:

Expunere la soare Protecție solară Cancer de piele


Citește și:

populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko