Stupoare în Polonia după ce un judecător a fugit în Belarus și a făcut declarații admirative față de Lukaşenko

Stupoare în Polonia după ce un judecător a fugit în Belarus și a făcut declarații admirative față de Lukaşenko

Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus, ţară aliată Rusiei şi aflată în relaţii extrem de tensionate cu Polonia, provocând stupoare printre autorităţile de la Varşovia.

„Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala mea, dar îmi permit să cer tutela şi protecţia preşedintelui (n. red. - dictatorul bielorus, Aleksandr Lukaşenko) şi a Belarusului”, a declarat judecătorul Tomasz Szmydt la o conferinţă de presă desfăşurată la Minsk. „Aici este un preşedinte foarte înţelept”, a mai spus judecătorul polonez, făcând referire la Lukaşenko.

Într-un mesaj postat pe reţelele sociale, Tomasz Szmydt a precizat că este judecător în cadrul Curţii Administrative Regionale de la Varşovia şi că a decis să-şi părăsească ţara natală din cauza unui „dezacord politic” cu noua putere de la Varşovia reprezentată de coaliţia pro-UE condusă de prim-ministrul Donald Tusk.

„Protestez faţă de autorităţile poloneze, care, sub influenţa SUA şi a Marii Britanii, duc ţara spre război. Poporul polonez doreşte pace şi relaţii de bună vecinătate cu Belarus şi Rusia”, îşi mai motivează el decizia de a-şi părăsi ţara, făcând referire la sprijinul pe care Polonia îl oferă Ucrainei în războiul pornit de Rusia.

Într-un interviu acordat agenţiei ruse Ria Novosti, judecătorul spune că a fost ameninţat în Polonia cu acţiuni penale într-o „afacere de spionaj înscenată”.

El este considerat un apropiat al partidului reacționar-populist Lege şi Justiţie (PiS). Acest partid, care a guvernat Polonia opt ani la rând, a trecut, la sfârşitul anului, trecut în opoziţie după ce a pierdut majoritatea în urma alegerilor din octombrie. De atunci, între actuala şi fosta putere se dă o luptă politică ce are ca principale mize justiţia şi presa, pe care vechea putere le dorea reduse la tăcere.

„Sincer, sunt şocat”, a reacţionat ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, după ce a aflat de situație. „Am mai avut în trecut un trădător într-un caz similar”, a amintit el, referindu-se la un soldat polonez, Emil Czeczko, care în 2021 a dezertat în Belarus, iar în martie 2022, conform autorităţilor de la Minsk, a fost găsit mort.

Curtea Administrativă Regională de la Varşovia a emis un comunicat în care afirmă că judecătorul Tomasz Szmydt nu şi-a informat superiorii asupra intenţiei de a demisiona.


Citește și:

populare
astăzi

1 Lovitură de proporții la Rapid: Mircea Lucescu, contract pe 5 ani ca manager general

2 Cele mai noi date despre pensionarii din România

3 VIDEO Multe națiuni occidentale ar trebui să ia în serios această declarație...

4 Vă prezentăm imagini cu noi consilieri aleși în Burnley și Leeds...

5 „Încercați să deschideți negocierile, implicați-i pe chinezi și puneți arma pe masă”