SUA: 12 ani de închisoare pentru un influent om politic din statul New York

SUA: 12 ani de închisoare pentru un influent om politic din statul New York

Unul dintre cei mai influenți oameni politici din statul New York, fostul președinte al Adunării Sheldon Silver, a fost condamnat marți la 12 ani de închisoare pentru corupție publică, după ce a obținut nejustificat milioane de dolari, transmite AFP.

Sheldon Silver, 72 de ani, președinte democrat al Adunării (camera inferioară) a statului din nord-estul SUA timp de 21 de ani (între 1994 și 2015), a fost găsit vinovat, pe 30 noiembrie, de extorcare și spălare de bani.

El va trebui să restituie cele 5,3 milioane de dolari obținute fraudulos și să plătească o amendă de 1,75 milioane de dolari, a decis judecătorul federal Valerie Caproni, care în cursul citirii sentinței a afirmat că Sheldon Silver este unul dintre cei mai corupți aleși din istoria statului New York. Ea a denunțat "răul incalculabil cauzat newyorkezilor".

Sheldon Silver urmează să se predea ca deținut pe 1 iulie.

"Această condamnare severă este un sfârșit corect și adaptat la lunga carieră de corupție a lui Sheldon Silver", a declarat la rândul său procurorul federal de Manhattan, Preet Bharara.

Sheldon Silver a fost găsit vinovat că a luat mită în valoare de patru milioane de dolari din partea a două cabinete de avocați, cărora le trimitea clienți, și că a spălat un alt milion de dolari.

Fostul omul politic susținea veniturile exterioare funcție sale de "speaker" proveneau din activități limitate, în calitate de avocat, în domeniul medical.

În cadrul funcției sale în Adunare, el a întreprins tot ce a fost posibil pentru a împiedica buna funcționare a unei comisii anticorupție publică, înființată în 2013 și între timp dizolvată.

În pofida condamnării sale, el va primi pensie, faptul luat în calcul de jucător la stabilirea amenzii.

Alți doi aleși locali, printre care Dean Skelos, fostul lider al majorității republicane din Senatul statului New York, au fost, de asemenea, găsiți vinovați de corupție.

Pedeapsa lui Dean Skelos urmează să fie pronunțată pe 12 mai, mai scrie AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…