SUA: Aproximativ 192.000 de migranţi, prinşi la graniţa de sud în septembrie

SUA: Aproximativ 192.000 de migranţi, prinşi la graniţa de sud în septembrie

Aproximativ 192.000 de migranţi au fost prinşi încercând să treacă ilegal graniţa SUA din Mexic în septembrie, un declin de la nivelurile văzute mai devreme în vară, dar mult mai mare decât cele din aceeaşi lună a anului trecut, relatează sâmbătă DPA.

Migranţii au fost opriţi de 192.001 ori luna trecută, o scădere de 9% comparativ cu august, a declarat vineri Serviciul Vamal şi de Protecţia Frontierei (CBP) al Statelor Unite.

În septembrie 2020, au fost puţin sub 58.000 de migranţi.

Numărul recent de persoane reţinute pe lună este foarte mare potrivit standardelor istorice. În iulie de exemplu, a crescut cel mai mult în puţin peste 20 de ani, cu aproximativ 213.000 de persoane.

Pe întregul an fiscal al SUA, care a durat din octombrie 2020 până în septembrie, 1,73 milioane de persoane au fost reţinute, cel mai mare număr vreodată pentru perioada de 12 luni. În acelaşi interval anul trecut, au fost 458.000.

Majoritatea migranţilor sunt imediat deportaţi de autorităţile americane. Mulţi îşi încearcă apoi din nou norocul. Potrivit Patrulei de Frontieră a SUA, aproximativ un sfert dintre toţi migranţii reţinuţi în septembrie erau infractori ce au fost deja prinşi cel puţin o dată în ultimele 12 luni.

Numărul copiilor neînsoţiţi şi al minorilor reţinuţi a scăzut cu 24% în septembrie faţă de luna precedentă la aproximativ 14.400.

Preşedintele Joe Biden este supus unei presiuni crescânde asupra numărului mare de migranţi ce sosesc la graniţa de sud. Republicanii îl acuză pe Biden, un democrat, că a creat o criză cu politicile sale de migraţie mai liberale.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa