SUA: Atacurile cu drone asupra conductei petroliere saudite au provenit din Irak, nu din Yemen (presă)

Atacurile cu drone asupra industriei petroliere din Arabia Saudită din luna mai şi-au avut originea în Irak, nu în Yemen, au concluzionat oficiali americani, ceea ce a atras atenţia autorităţilor irakiene, care au solicitat Washingtonului mai multe date în sprijinul acestor afirmaţii, a informat vineri Wall Street Journal (WSJ), transmite Reuters.

Surse oficiale la curent cu informaţiile deţinute de serviciile americane referitoare la atacurile cu drone din luna mai au informat că aceste atacuri îşi au originea în sudul Irakului, scrie WSJ, susţinând că, cel mai probabil, ar fi vorba de de miliţii din această regiune, sprijinite de Iran.

Rebelii Houthi din Yemen, sprijiniţi de Iran, care sunt în conflict de patru ani cu o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, au revendicat atacurile cu drone împotriva conductei Est-Vest.

Incidentul a avut loc la două zile după ce patru nave, inclusiv două petroliere saudite, au fost avariate printr-un sabotaj în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite.

Atacurile au avut loc pe fondul creşterii tensiunilor dintre SUA şi Iran, determinate de decizia Washingtonului de luna trecută de a reduce la zero exporturile de petrol ale Teheranului şi de a-şi consolidat prezenţă militară în Golf, ca răspuns la ceea ce consideră a fi ameninţări iminente din partea Iranului.

Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze informaţiile apărute în WSJ.

În cadrul unei conferinţe de presă, premierul irakian Adel Abdul Mahdi a negat că acest atacuri ar fi putut fi lansate de pe teritoriul ţării sale.

"Toate serviciile noastre de informaţii şi aviaţia noastră au negat astfel de informaţii pentru că spaţiul aerian este cunoscut", a declarat Mahdi. "În ceea ce ne priveşte, nu avem nicio dovadă sau probe în acest caz". Oficialul irakian a mai precizat că în ziua respectivă serviciile militare sau cele de informaţii nu au sesizat vreo mişcare în spaţiul aerian al Irakului. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Așa o fi?

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”