SUA au informat Rusia că sala de concerte Crocus Hall este o potențială țintă pentru un atac terorist, potrivit WP

SUA au informat Rusia că sala de concerte Crocus Hall este o potențială țintă pentru un atac terorist, potrivit WP

Cu mai mult de două săptămâni înainte ca teroriștii să comită un atac sângeros la periferia Moscovei, guvernul american i-a informat pe oficialii ruși că Crocus Hall, o sală populară de concerte, este o potențială țintă, potrivit unor oficiali americani la curent cu această chestiune citați de Washington Post.

Atacatorii au incendiat acoperișul înainte să plece FOTO AFP

Atacatorii au incendiat acoperișul înainte să plece FOTO AFP

Un avertisment caracterizat de un asemenea grad de specificitate evidențiază încrederea Washingtonului că Statul Islamic pregătea un atac amenințând un număr mare de civili și contrazice în mod direct afirmațiile Moscovei potrivit cărora avertismentele americane au fost prea generale pentru a fi de ajutor la anticiparea atacului.

O ramură a Statului Islamic și-a asumat responsabilitatea pentru acest atac, cel mai sângeros din ultimii 20 de ani care a afectat Rusia. Oficialii americani au declarat public că gruparea Statul Islamic-Khorasan (ISIS-K), „este singura responsabilă"; totuși, președintele rus Vladimir Putin a încercat să arunce vina pe Ucraina.

Însuși liderul rus a respins public avertismentele SUA cu doar trei zile înainte de atacul din 22 martie, calificându-le drept „șantaj pur” și încercări de „intimidare și destabilizare a societății noastre".

Oficialii americani familiarizați cu informațiile pe care Washingtonul le-a împărtășit Moscovei au vorbit sub rezerva anonimatului având în vedere natura sensibilă a conversațiilor și informațiilor. Un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate (NSC) a refuzat să comenteze. Anterior, NSC a recunoscut că Statele Unite au transmis informații „despre un atac terorist planificat la Moscova", dar nu a precizat că sala Crocus ar fi fost menționată drept posibilă țintă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a răspuns întrebărilor The Washington Post cu privire la acest avertisment.

Marți însă, Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, a declarat reporterilor de la Moscova că informațiile împărtășite de Statele Unite au fost mult „prea generale și nu ne-au permis să îi identificăm pe deplin pe cei care au comis această crimă teribilă", potrivit agenției de stat Interfax.

Narîșkin a declarat că, drept reacție la informațiile americane, Rusia „a luat măsurile adecvate pentru a preveni" un atac.

Presa rusă a relatat că unitățile specializate ale poliției au sosit abia la mai bine de o oră de când teroriștii au început să tragă asupra spectatorilor, iar apoi au așteptat mai mult de 30 de minute înainte de a intra în clădire, perioadă în care atacatorii au reușit să fugă.

La 7 martie, Ambasada SUA a anunțat public că „monitorizează rapoartele conform cărora extremiștii au planuri iminente de a viza adunări mari în Moscova, inclusiv concerte" și i-a sfătuit pe cetățenii americani „să evite adunările mari în următoarele 48 de ore".

Statele Unite au informat Rusia cu o zi înainte de acest avertisment public, potrivit unor persoane la curent cu această chestiune. Narîșkin a declarat că „agențiile de informații americane” au transmis informațiile către FSB, serviciul federal de securitate al Rusiei.

„Am fost avertizați că ar putea avea loc atacuri teroriste și am fost instruiți cu privire la ce să facem și unde să ducem oamenii", a declarat unui popular jurnalist sportiv rus Islam Khalilov , în vârstă de 15 ani, care lucra ca garderobier în seara atacului.

Khalilov a explicat că au fost efectuate controale de securitate mai stricte la locație, inclusiv cu ajutorul unor câini dresați special.

Nu este clar de ce totuși securitatea nu a fost sporită și menținută după avertismentul inițial. Este posibil ca serviciile de securitate rusești, după ce nu s-a întâmplat nimic în următoarele zile, să fi presupus că informațiile americane erau incorecte și să fi lăsat garda jos, au speculat unii dintre oficialii americani.

„Le cunoașteți foarte bine, așa că nu voi intra în detalii în acest moment", le spunea Putin oficialilor înalți din FSB pe 19 martie, potrivit unei transcrieri oficiale a Kremlinului.

„Regimul neonazist de la Kiev a trecut, de asemenea, la tactici teroriste", a subliniat Putin, inclusiv „tentative de a recruta autorii unor atacuri subversive și teroriste care vizează infrastructura critică și spațiile publice din Rusia".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mare dreptate are Sebastian Lăzăroiu! / De citit și pilda cu „eruditul”

2 ALERTĂ Reacție fără precedent a SUA după apariția documentelor de la serviciile secrete în cazul Călin Georgescu!

3 Răsturnare de situație în ultimul mare sondaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale 2024

4 Voi ați citit despre fenomenul ciudat care se întâmplă cu femeile din Suedia?

5 Cea mai nouă manipulare din aceste zile... / Ori ăștia sunt cretini, ori ne cred pe noi, românii, cretini...