SUA: Camera Reprezentanţilor deschide dezbaterea privind punerea sub acuzare a lui Donald Trump

Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite a deschis miercuri o dezbatere istorică în vederea punerii sub acuzare a preşedintelui american Donald Trump, care ar deveni astfel al treilea preşedinte al SUA care face obiectul unei proceduri de destituire, transmite AFP.

Discuţiile, care vor dura cel puţin şase ore în camera inferioară a Congresului controlată de democraţi, ar urma să se concentreze pe două articole ale punerii sub acuzare care îl vizează pe preşedintele republican Trump: abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului.

Marţi, preşedintele Donald Trump a lansat un atac violent la adresa opoziţiei democrate pe care o acuză că duce "un război deschis împotriva democraţiei".

Într-o scrisoare de şase pagini adresată democratei Nancy Pelosi, Trump îşi reia obiecţiile faţă de capetele de acuzare ce îi sunt aduse şi pe care le califică ca fiind fără valoare şi absurde, într-un limbaj acuzator şi pe alocuri dispreţuitor în care îi atacă pe Pelosi, pe democraţii din Congres, pe Joe Biden şi instituţii precum FBI-ul.

Donald Trump o acuză pe lidera democraţilor că a transformat Camera Reprezentanţilor dintr-un organ legislativ onorabil într-o Cameră de persecuţie partinică "în timp ce cu greu îşi ascunde ura faţă de mine".

Procedura de destituire divizează profund societatea americană: 45% doresc ca aceasta să conducă la revocarea preşedintelui, în timp ce 47% se opun, conform unui sondaj CNN-SSR. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker