SUA: Cel puţin 13 răniţi într-un atac armat în Texas

Cel puţin 13 persoane au fost rănite în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un atac armat în oraşul american Austin, în Texas, a anunţat poliţia, adăugând că suspectul este încă în libertate, relatează Reuters.

Doi dintre răniţi sunt în stare gravă, a precizat într-un comunicat şeful interimar al Departamentului de Poliţie din Austin, Joseph Chacon.

"Nu pot să spun că nu mai există un pericol public în acest moment, pentru că suspectul nu a fost arestat. Pare că în acest moment este izolat în această zonă", a spus el.

Incidentul s-a produs în jurul orei 01:30 şi, până la momentul informării făcute de poliţie, nu fuseseră înregistrate decese, a adăugat Chacon.

"Nu este clar până acum care sunt motivele (atacului), dar, ca măsură de precauţie, am notificat unitatea specială anti-terorism a FBI", a precizat el.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR