SUA: Clinton, plasată puțin înaintea lui Sanders în alegerile primare democrate din Kentucky

Hillary Clinton se plasează puțin înaintea lui Bernie Sanders în alegerile primare prezidențiale democrate din Kentucky (sud-estul SUA) după numărarea a 99% din voturi marți seară, informează Reuters.


Cursa strânsă este încă o demonstrație a modului în care sunt divizați democrații în aceste alegeri pentru nominalizarea candidatului partidului pentru alegerile prezidențiale prevăzute în noiembrie.

Kentucky nu a fost considerat un teren favorabil pentru Clinton, după ce alegerile primare din statele vecine Virginia de Vest și Indiana au fost câștigate de Sanders. Capacitatea lui Clinton de a stăvili o înfrângere răsunătoare în Kentucky îi dă acum un moment de respiro în cursa acestor alegeri ce se încheie pe 7 iunie, pentru a-și îndrepta atenția spre prezumtivul candidat republican la alegerile generale din noiembrie Donald Trump, notează Reuters.

Pe de altă parte, potrivit agenției de presă DPA, Hillary Clinton și Bernie Sanders erau blocați marți într-o cursă strânsă în alegerile primare din statul Kentucky.

Cu 65% din voturi numărate, Sanders conducea cu 46,9% din voturi contra 46,2% pentru Clinton, care spera să aibă asigurată de mult timp nominalizarea partidului democrat pentru alegerile prezidențiale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie